Prima victimă a legii antifumat

fume

Scandal în faţa unui bar din Iaşi. Un tânăr acuză că a fost bătut de bodyguard, la comanda proprietarului unui bar, pe motiv că fuma în faţa localului. Patronul a fost deranjat de făptul că, de când legea antifumat a intrat în vigoare, tinerii se strâng să fumeze în faţa barului. Tânărul care susţine că a fost bătut a depus şi o plângere la poliţie.

Un tânăr de 19 ani din Iaşi susţine că a fost bătut de un bodyguard, la comanda proprietarului unui bar, pe motiv că fuma în faţa unităţii sale. Băiatul povesteşte că a ieşit cu un prieten într-un bar din centrul Iaşului. La un moment dat, însă, au ieşit afară să fumeze. Pentru că localul respectiv are copertina, s-au mutat la cel vecin, aşa cum au procedat şi alţi fumători. Patronul s-a arătat deranjat de faptul că, de când legea antifumat a intrat în vigoare, foarte mulţi tineri se strâng să fumeze în faţa localului său.

“A ieşit patronul de acolo şi mi-a zis să nu fumez acolo. Eu i-am zis că dacă vorbea frumos mă dădeam, dar aşa nu…”, a povestit tânărul bătut.

Deranjat de situaţie, patronul localului ar fi chemat un bodyguard.

“Apare o namilă şi vine şi mă trage. Îmi dă câteva palme peste spate, peste umăr. M-au luat pe sus, m-au trântit de pământ. Parcă eram jucăria lui, parcă se antrena cu mine”, a mai spus băiatul, potrivitziaruldeiasi.ro.

În urma incidentului, victima s-a ales cu mai multe traumatisme la nivelul fetei şi va merge să-şi scoată certificatul medico-legal. Între timp, a depus şi plângere la poliţie pentru agresiune.

  Protestul din Piaţa Victoriei: Bătrânul de 71 de ani agresat de un protestatar îl loveşte primul pe acesta cu rucsacul şi adresează injurii. Cei care comentează pe pagina Jandarmeriei vorbesc despre o provocare

sursa: www.romaniatv.net;

Categorie: mandri.ro
Tags: agresiune, fum, lege antifumat, tigari, victima antifumat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici