Preotul din Păuliş a trecut cu bine peste operaţia complicată, de la Viena

daniel ungur 1

Preotului Daniel Ungur din parohia Păuliş, judeţul Arad, a trecut cu bine de cea de a doua intervenţie pe care a avut-o la Viena. Acesta se află acum în perioada de recuperare şi va fi externat la începutul săptămânii viitoare. A fost o intervenţie destul de dificilă, iar perioada de recuperare va fi destul de mare, doar apoi protul poate fi supus unei noi intervenţii pentru salvarea rinichiului stâng.

Fiecare zi de spitalizare îl costă pe preot peste 700 de euro, astfel că recuperarea o va mai face şi la domiciliu.

Amintim că în urma unei intervenţii chirurgicale făcută la Spitalul Judeţean din Timişoara, rinichii, preotului Daniel Ungur, i-au fost infectaţi cu o bacterie, probabil o infecţie intraspitalicească. De atunci medicii din Viena se luptă pentru viaţa lui.

Arădenii au sărit în ajutorul preotului de 36 de ani care are soţie şi copil şi au strâns bani pentru a i se putea salva viaţa. Mai mult de atât pagina de socializare Facebook a preotului s-a umplut de mesaje de încurajare. „Multă, multă sănătate părinte Daniel Ungur să te întorci acasă sănătos ! Doamne ajută!”, este doar unul dintre mesaje.

Pentru că urmează şi alte intervenţii cei care doresc să facă donații au la dispoziție contul RO54 RZBR 0000 0600 1714 5820 deschis la Raiffeisen Bank pe numele de Ungur Daniel Nicolae. De asemenea, soția preotului, Ungur Bianca Margareta, a deschis la aceeași bancă un cont în euro: RO55 RZBR 0000 0600 1836 6353. Pentru tranzacții interbancare, Codul Swift este RZBRROBU.

 

 

Categorie: arad
Tags: daniel ungur, operatie, parohia paulis, stiri arad, viena

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici