Porţi deschise la Teatru

  • mandri.ro
  • iunie 23, 2016
  • 0
În perioada 23 – 26 iunie, la  Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” se desfășoară programul ,,Zilele porților deschise la teatru”. Primii  vizitatori care au trecut deja pragul instituției au fost  conduși în culisele teatrului de actorii  Marian Parfeni și Oltea Blaga. Cei  care urmează să viziteze teatrul vor fi întâmpinați de actorii: Ioan Peter și Cecilia Lucanu – Donat, Mariana Tofan și Carmen Butariu, Carmen Vlaga – Bogdan și  Roxana Sabău, Ștefan Statnic și  Oana Kun,  Ionel Bulbuc și Angela Petrean Varjasi.  În cadrul programului de vizitare, oaspeții vor avea ocazia   afle  istoricul instituției, să admire  o expoziție de costume de teatru și să vizioneze un film al actualei stagiuni.  
 
Reamintim publicului că programul de vizitare se va desfășura după următorul program: joi, 23 iunie și vineri, 24 iunie, de la ora 11,00  și de la ora 13,00 iar sâmbătă, 25 iunie și duminică, 26 iunie, de la ora 10,00. În cazul unor grupuri mai mari, cei care doresc să participe  se pot înscrie la secretariatul instituției, la numărul de  telefon 0257 / 280016, la  adresa de e-mail: [email protected] cât și  pe pagina de facebook a Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad, cu mențiunea zilei și orei pentru care optează să facă turul.
 
Seara, de la ora 19,00 îi așteptăm pe arădeni în sălile de spectacol. În această seară, la sala mare are loc  premiera spectacolului ,,Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa, în regia lui Laurian Oniga. În zilele următoate sunt programate trei dintre cele mai  noi producții ale instituției  astfel: vineri, 24 iunie: ,,Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu; sâmbătă, 25 iunie: ,, Bull” de Mike Bartlett, în regia lui Bobi Pricop și duminică, 26 iunie: ,, Vârful aisbergului” de Antonio Tabares, în regia lui Theodor Cristian Popescu.
 
Dar, avem surprize și pentru micii spectatori. Astfel, la secția Marionete sunt programate în aceste zile, două dintre cele mai noi spectacole pentru copii. Sâmbătă, 25 iunie la sala Marionete, de la ora 11,00 este programat spectacolul ,,,Gulliver în țara Lilliput” după Jonathan Swift, regia Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărășescu – Jianu. În distribuție, cei mici îi vor putea admira pe actorii: Mircea Moș, Carmen Mărginean, Sorin Dorobanțu, Adina Doba, Oana Rogojină și  Cristian Bordaș. Duminică, 26 iunie, de la ora 11,00 este programat ultimul spectacol al stagiunii, respectiv ,,Dumbrava minunată” după Mihai Sadoveanu, dramatizarea Emil Țigan,  regia Francisca Simionescu, scenografia Zoe Eisele Szucs. Distribuția este alcătuită din actorii: Adina Doba, Carmen Mărginean, Oana Rogojină, Lăcrimioara Szlanko, Sorin Dorobanțu și Cristian Bordaș.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *