Ponta, unui student care asista la audierile din dosarul „Turceni- Rovinari”: „Nu ai vrea să-mi iei locul”

victor ponta1 1

Curtea Supremă a amânat procesul în dosarul „Turceni- Rovinari” – Victor Ponta, pentru data de 13 mai, când va continua audierea, în calitate de inculpat, a lui Laurenţiu Ciurel, fost director al Complexului Energetic Rovinari. La acelaşi termen, instanţa a arătat că este posibil să-l audieze şi pe senatorul Dan Şova, trimis în judecată în acest dosar.

Victor Ponta a stat aproape patru ore astăzi în sala de judecată de la Curtea Supremă. El s-a aşezat în ultimul rând, lângă un grup de studenţi la Drept, care au venit să asiste la proces. Atunci când unul dintre studenţi s-a oferit să-i dea locul, să nu stea în picioare, Ponta i-a spus: „Nu ai vrea să-mi iei locul”. Într-una din pauzele procesului, Ponta le-a spus studenţilor: „Să nu intraţi în politică niciodată”.

Audierea lui Larenţiu Ciurel

Procesul a început la ora 12.00, Laurenţiu Ciurel, fost director general al Complexului Energetic Rovinari (CER), a dat declaraţii în acest caz. El arată că are dublă cetăţenie, română şi australiană. Ciurel a respins acuzaţiile DNA şi arată că este nevinovat.

„De la dată înfiinţării CER şi până la dată numirii de director general, am fost director al Direcţiei Investiţii, funcţie în care aveam atribuţii de elaborare a programului de investiţii, şi întocmire a documentelor necesare, întocmire de memorii, caiete de sarcini, fişe de date ale achiziţiei, de asemenea, diferite fişe, care trebuiau aprobate de Consiliul de Administraţie”, şi-a început declaraţia Ciurel.

El a explicat că în perioada aderării la UE s-a pus problema unor investiţii pe probleme de mediu. Astfel, ar fi fost nevoie de consultanţă tehnică, economică şi juridică. “Pe noiembrie 2006 am întocmit un referat prin care ceream conducerii Complexului, introducerea în planul pe 2007, a unui serviciu juridic, cu o firma care să aibă experienţă în comercial şi bancar”, a spus Ciurel. Firma trebuia să acorde consultanţă şi în pentru expropierea unor terenuri, deoarece Combinatul se extindea, dar mai ales într-un proiect de desulfurare. Casă de avocatură trebuia să aibă specialişti în limba engleză, sau una din limbile internaţionale. De asemenea, Ciurel a spus că juriştii companiei nu aveau experienţă necesară pentru astfel de proiecte.

Dialog judecător-Ciurel

Judecător: De ce nu aţi folosit juriştii CER?
Laurenţiu Ciurel: Din păcate juriştii pe care îi aveam la direcţie, în total 9 la nivelul instituţiei nu aveau experienţă. Acolo orice greşeală minoră presupunea costuri uriaşe. Nu vorbeau limba engleză. Era şi un conflict de interese. O parte dintre jurişti aveau statut de expropiaţi.
Judecător: Şi cu toate astea erau menţinuţi în funcţie.
Laurenţiu Ciurel: Era greu să nu îi menţii.

Cum s-a semnat contractul

Ciurel a dat mai multe detalii despre modul în care CER a semnat contractul de asistenţă jurudica cu firma Şova şi Asociaţii. El a explicat că s-a respectat legea atunci când s-a semnat contractul, chiar dacă acesta nu era pe procedura de achiziţie publică. La baza acestei decizii ar stă o notă justificativă pe care a semnat-o, care stipula că este nevoie de serviciile acestei case de avocatură, şi care a fost semnat în final de directorul general al CER.

„După rezilierea contractelor de asistenţă juridică cu Şova şi Asociaţii, a existat la nivelul CE Rovinari şi CE Oltenia, aceeaşi practică de a încheia contracte cu case de avocatuta, la tarife superioare celor încheiate cu Şova şi Asociaţii”, Laurenţiu  Ciurel.

El a spus că atunci când s-a semnat contractul cu Şova s-ar fi avut în vedere tariful pe ora perceput.
„Atât eu cât şi conducerea CER cunoşteam că suma de 280.000 de lei nu reprezenta valoarea reală, pentru întreg contract de asistenţă juridică, în proiectul de desulfurare, dar deoarece proiectul nu era demarat suma era suportată de CER. Ulterior, când proiectul demara, banii erau daţi de finanţator”, a explicat Ciurel.

„Eu nu am făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor, ce cunosc este faptul că au fost trimise invitaţii către mai multe societăţi de avocatură. A fost aleasă cea care a oferit preţul cel mai mic. Nu auzisem atunci de Casa de Avocatură Şova şi Asociatii şi nu -l ştiam atunci pe Dan Şova”, a precizat Ciurel.

„Nu am participat anterior semnării contractului la nicio discuţie la care să se avanseze teza extinderii contractului, şi cu privire la alte domenii”, a mai spus Ciurel. După ce a fost numit director general, el ar fi observat că obiectul contractului fusese extins. „Nu am verificat dacă au existat documente care au stat la baza extinderii, deoarece nu aveam atribuţii”, a spus Ciurel.

Ţinea legătura cu avocatul Radu Cernov

Ciurel a arătat că în 2007 persoană cu care discuta din cadrul Şova şi Asociaţii era Radu Cernov- avocat-senior la Şova şi asociaţii, iar pe Şova l-a cunoscut la sfârşitul anuluo 2007- începutul anului 2008, la o şedinţa AVAS. „Acelaşi avocat şi alţi doi colaboratori au reprezentat interesele CER în relaţia cu banca finanţatoare, care ne-a acordat un credit punte cu ajutorul căruia am Început să realizăm investiţia, instalaţia de desulfurare. Acelaşi avocat a întocmit documentaţia în cazul unui litigiu legat de o concediere colectivă”, a precizat Ciurel.

  „Regele“ Hagi, şifonat sănătos după meciul câştigat aseară de echipa sa

El a spus că în 2008 au fost întocmite trei referate de extindere a contractului de asistenţă juridică, care avea valoarea de 280.000 de lei, atât a fondului- suma, cât şi a perioadei. Contractul era pentru anul 2007. Acestea au fost întocmite de subordonaţi ai săi. Primul referat prevedea mărirea sumei cu 200.000 de lei, în al doilea referat suplimentarea cu 720.000 de lei, şi prelungirea până în 2008, iar prin cel de-al treilea referat, suplimentarea cu 310.000 de lei şi prelungirea până la sfârşitul anului 2009. Toate aceste trei referate au fost aprobate de Ciurel, potrivit declaraţiei acestuia.

Ciurel a motivat prelungirile prin faptul că Radu Cernov cunoştea bine activitatea Complexului, şi participa la negocierile cu finanţatorii. Schimbatea Casei de Avocatură ar fi condus la o întrerupere a negocierilor. Toate contractele au fost sembate de Ciurel şi mai mulţi directori. Nu am purtat nicio discuţie în legătură cu cele trei contracte adiţionale.

Ciurel a lăudat CSA Şova şi Asociaţii

Evaluarea acestor sume era greu de estimat deoarece nu se ştia exact ce lucrări vor fi făcute de casă de avocatură. Nu mai ştiam dacă preţul de 150 de lei pe ora mai poate fi păstrat dacă reziliam cointractul iniţal. „Prin celel trei acte adiţionale, tariful iniţial s-a menţinut”, a spus Ciurel.

Judecător: Ce servicii a prestat casă de avocatură în baza contractului?
Laurenţiu Ciurel: În baza contractului SCA Şova şi Asociaţii au acordat asistenţă în proiectul de desulfurare, litigii cu expropiere, activităţi juridice legate de alte litigii, inclusiv penale. În toate cauzele CER a avut câştig de cauza. Nu am făcut nicio analiză pentru SCA Şova şi Asociaţii comparativ cu alte activităţi juridice prestate, dar suma a fost evidenţiată când s-a deschis instalaţia de desulfurare.

“Nu am cunoştinţă că valoarea sumelor Şova şi Asociaţii să fi fost mai mare decât suma cu care s-a suplimentat contractul”, a spus Ciurel. El a arătat că responsabil de contract era un subordonat al sau.
Ciurel a spus că pe perioada derulării contractului nu a avut niciun fel de întâlniri cu Dan Şova.

Procuror DNA: De ce s-au mai menţinut în funcţie cei 8 consilieri juridici în 2007-2008, respectiv 13 consilieri juridici, dacă se semnase contracte cu SCA Şova şi Asociaţii?
Laurenţiu Ciurel: Eu nu pot să cer juriştilor să vorbească limba engleză. Nu era un număr foarte mare, erau 4.000 de angajaţi, se semnau 2000 de acte comerciale. Dacă îi dădeam afară, contractul prevedea plata unor salarii între 12 şi 36 de luni, în funcţie de vechime. În cazul Şova& Asociaţii, aceştia intrau pe cazuri specializate. Problemele juridice ale CER nu se limitau la speţe pentru care Şova şi Asociaţii presta activităţi juridice, erau mult mai multe şi de mică complexitate.

După 4 ore de audieri, Curtea Supremă a decis amânarea cauzei pe 13 mai. Procesul va continuă cu audierea lui Laurenţiu Ciurel şi Dan Şova.
Acuzaţiile DNA

În dosarul “Turceni-Rovinari”, procurorii DNA i-au trimis în judecată, în 17 septembrie 2015, pe fostul premier Victor Ponta, senatorul Dan Şova, Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).
Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

Procurorii îl acuză pe Victor Ponta de faptul că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi “Şova şi Asociaţii” 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate.
Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi “Şova şi Asociaţii” la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Laurenţiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea şi Laurenţiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz în serviciu.

Sursa: www.adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici