Plafonare dobândă credite. Daniel Zamfir: LUPTĂ la BAIONETĂ cu băncile si IFN-urile

Daniel Zamfir
Senatorul Daniel Zamfir acuză băncile și IFN-urile care vor fi lovite de noua lege a plafonării dobânzilor la credite că au început deja intoxicările și dezinformările pentru blocarea proiectului legislativ.
“Luni așteptăm ca această lege să intre în plenul Senatului. Așteptăm să fie votată, ulterior merge pe circuitul Camerei Deputaților. Eu sper ca într-o lună și jumătate legea să ajungă la promulgare. Nu va fi un parcurs ușor. Cred că darea în plată a fost o joacă de copii, pe lângă ce va fi acum, la ce arsenal vor scoate și sunt convins că vor folosi cei interesați ca lucrurile să rămână așa, iar legea să nu fie votată. Pe lângă bănci, IFN-urile au un mare interes ca lucrurile să rămână într-o zonă neclară. Va fi o perioadă de luptă la baionetă, cu toate tehnicile de manipulare și intoxicare pe care le vor folosi. Deja au început. Ei spun că toată această lege se va întoarce împotriva celor care se împrumută. Abia aștept să văd cât de supărați vor fi românii că li se vor micșora ratele la credit: și cei cu credite ipotecare dar și cei care au făcut credite pentru dezvoltarea unei afaceri,” a spus Daniel Zamfir la DCNews.

Cum va arăta legea 

Senatorul Daniel Zamfir a obținut o mare victorie de etapă pentru românii care au credite. În comisia juridică a Senatului legea pentru plafonarea dobânzilor la credite a primit aviz pozitiv. Astfel, pentru creditele imobiliare dobânda nu va putea depăși 5.62 %, iar în cazul creditelor de consum, dobânda nu poate fi mai mare de 18 %.

  Noi obligații pentru bănci. Deschiderile sau închiderile de conturi vor trebui raportate zilnic la Fisc

Vezi răspunsul complet al lui Daniel Zamfir:

print 581315

Categorie: arad
Tags: banci, daniel zamfir, lupta la baioneta, plafonarea dobanzilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici