Piloţii AirFrance sunt în grevă în timpul EURO 2016. Microbiștii vor fi afectați

72211834 440f 11e4 774104c

Piloţii AirFrance, compania naţională aerienă din Franţa, au început sâmbătă, în a doua zi a Campionatului European de Fotbal, o grevă de patru zile, care ar putea afecta planurile multor microbişti care vor să asiste la meciuri.

 

BBC News anunță că 30% din zborurile companiei au fost anulate, sâmbătă, însă reprezentanții AirFrance au dat asigurări că zborurile spre oraşele în care se vor disputa meciuri de fotbal vor avea prioritate.

 

Asociația piloţilor spune că a recurs la această acţiune ca să convingă Guvernul să renunțe la noul Cod al Muncii, care permite ca angajarea şi concedierea personalului să fie făcute mult mai uşor.

Greva celor de la Air France este doar una din multele acţiuni de acest gen la care au recurs sindicatele. În semn de protest faţă de Codul Muncii au încetat lucrul şi angajaţi din domeniul serviciilor de salubritate şi din sectorul de transport feroviar. Rafinăriile şi benzinăriile au fost afectate, de asemenea, de greve ale angajaţilor.

Preşedintele Franţei, François Hollande, a promis, vineri, că „statul va lua toate măsurile necesare“ pentru a face faţă grevelor, dar a lansat un avertisment dur la adresa sindicatelor. „ Trebuie ca cei care sunt implicați în proteste sau care le organizează să îşi asume responsabilitatea“, a afirmat preşedintele Franţei.

Autorităţile franceze au luat, de asemenea, măsuri sporite de securitate din cauza temerilor legate de posibilitatea comiterii unor atentate. 90.000 de poliţişti, jandarmi şi agenţi de securitate privaţi au fost mobilizaţi în întreaga ţară.

 

Această criză socială are loc în contextul în care Franţa este gazda Campionatului European de Fotbal, care a început vineri seară.

  UTA BD şi CS Mioveni au remizat, la Arad

 

 

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro
Tags: air france, avioane, bilete, fotbal, greva, microbisti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici