Peste 5.000 de gravide infectate cu Zika, in Columbia. Misterioasa boala ar putea produce paralizie generala la adulti

ap96239103840 Custom

Vestile despre epidemia Zika, ce afecteaza America Latina, continua sa fie proaste, dupa ce OMS a descoperit ca aceasta poate afecta si adultii.

 

Peste 5.000 de femei gravide din Columbia sunt infectate cu virusul Zika, transmis de tantari, a anuntat sambata Institutul national pentru sanatate din aceasta tara, citat de Reuters. Potrivit unui buletin epidemiologic al Institutului amintit, in prezent, in Columbia exista 31.555 de cazuri de infectare cu virusul Zika, dintre care 5.013 cazuri la femei gravide.

Boala a fost asociata cu aparitia microcefaliei, o malformatie congenitala de care sufera copiii nascuti cu un creier anormal de mic. In prezent, Brazilia, tara cea mai afectata de epidemia provocata de virusul Zika, investigheaza legatura intre infectarea cu Zika si peste 4.300 de cazuri suspectate de microcefalie.

De asemenea, virusul Zika ar putea avea legatura si cu sindromul Guillain-Barre, o boala neurologica foarte rara in care sistemul imunitar ataca sistemul nervos, putand produce in final paralizia generala si moartea in aproximativ 5% din cazuri, scrie Guardian. Organizatia Mondiala a Sanatatii afirma ca in tarile afectate de Zika s-au inmultit si cazurile de sindrom Guillain-Barre si suspecteaza ca intre cele doua afectiuni exista o legatura. Intre tarile unde a crescut numarul cazurilor de sindrom Guillain-Barre se afla si Venezuela, unde trei persoane ar fi murit din cauza complicatiilor produse de Zika.

Sursa: www.stirileprotv.ro / Foto: www.cbsnews.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici