Peste 2.000 de ciobani s-au înfuriat la Parlament, pentru o lege veche de 10 ani

12381202 10206319250154180 54936747 o
Peste 2.000 ciobani din toată ţara protestează, marţi, în faţa Parlamentului, împotriva modificărilor la Legea vânătorii, prin care se limitează numărul de câini pe care îl pot deţine oierii, dar şi faţă de alte norme de aplicare a legii. Ei au pătruns în curtea Parlamentului, îmbrâncindu-se cu jandarmii. Prevederile legale privind numărul de câini permis la stână datează însă din 2006, ciobanii protestatari cel mai probabil habar neavând de ele până acum, când o parte a presei a scos în faţă aceste prevederi, prezentându-le ca noutăţi. De asemenea, ciobanii sunt nemulţumiţi de o prevedere care le interzice păşunatul în perioada iernii şi primăverii, pentru protejarea fondului cinegetic. Şi această prevedere este însă în vigoare din vara anului 2015. Legea a intrat în atenţia presei din cauza unor modificări ale ei, care se discută în prezent la Senat, însă care nu au legătură cu nemulţumirile invocate de ciobani şi de crescătorii de animale.

Peste 2.000 de ciobani s-au strâns în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, începând cu ora 9.00. Ei au venit îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale şi au adus cu ei clopote, talăngi şi bastioane de oierit.

12381202 10206319250154180 54936747 o

În jurul orei 12.30, ciobanii s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au pătruns în curtea Palatului Parlamentului. Jandarmii au intervenit, ei aducând în sprijin şi echipaje călare.

A ieşit să discute cu ciobanii senatoarea PSD Cristiana Anghel, care a încercat să le arate o hârtie pentru a le arăta că a vrut să respingă amendamentele la legea vânătorii. Cineva din mulţime i-a rupt hârtia, iar Anghel a izbucnit: „Eşti prost!”. Ciobanii s-au enervat şi mai rău.

„Eu nu am votat legea. Uită-te pe internet!”, le-a mai spus Cristiana Anghel ciobanilor.

De asemenea, la discuţii au ieşit şi liberalii Ludovic Orban şi Toader Paleologu.

Conform senatoarei Cristiana Anghel, se discută acum la Senat modificarea legii. Reprezentanţii crescătorilor de animale şi ciobanilor au fost invitaţi la Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor, pentru a discuta despre legea care îi nemulţumeşte.

12364287 10206319220233432 1789243701 o

Potrivit federaţiei sindicale Agrostar, una dintre organizatoarele protestului, ciobanii protestează faţă de „prevederile din Legea vânătorii, care încalcă grav dreptul la proprietate, interzic înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetice şi limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine”.

  Anunțul important făcut de Wizz Air

Principalele nemulţumiri ale ciobanilor vizează deci limitarea numărului de câini la stână şi interdicţia la păşunat în perioada 6 decembrie-24 aprilie, pentru protejarea fondului cinegetic. Aceste prevederi sunt însă în vigoare din anul 2006 – cea cu câinii, respectiv din vara lui 2015 – cea cu păşunatul.

Încă de acum aproape 10 ani, Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic 407/2006 prevede la articolul 23, litera k, că se interzice: „permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie. În acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei”.

Printr-o lege care a modificat-o pe cea din 2006, în luna iulie 2015 s-a introdus şi prevederea legată de păşunat, la acelaşi articol: „c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie”.

Ciobanii au decis însă să protesteze abia acum faţă de aceste prevederi legale care le limitează activităţile şi drepturile.

Cioban: „Ei au câte 4-5 câini când vin la vânătoare parlamentarii, în maşină, cu puf îmbrăcaţi”

„Ne mănâncă lupii, urşii prin pădure. Ei au câte 4-5 câini când vin la vânătoare parlamentarii, în maşină, cu puf îmbrăcaţi. Şi noi n-avem voie să ne păzim oile? La munte sunt urşi, sunt lupi, mergi cu 300 de oi şi vii cu 50. Ţin câţi câini vreau, că eu le dau de mâncare. Ce vă face câinii ăia la voi, la parlamentari? Ce le dăunează? Dar ei când vin cu jeep-urile, cu 5-6 câini şi ne înconjoară pe-acolo păşunile, au voie”, spune un cioban din localitatea Decebal, Satu Mare.

El spune că are 300 de oi şi 30 de hectare de pământ.

12389239 10206319286755095 2132599903 o

Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii de crescători de animale din România, în special de către Agrostar şi Asociaţia crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România. Potrivit organizatorilor, la manifestaţie ar fi urmat să participe 3.000 de persoane.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat recent modificările la legea vânătorii, însă printre acestea nu se numără şi cele invocate de ciobanii nemulţumiţi, ele fiind deja în vigoare.

Sursa: www.gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici