Performanță de top la Dum Dance Team

dans 1

Titlul de Campioni Naționali la clasa Hobby 12-13 a ajuns la Arad la Școala de dans Dum Dance Team, cel mai tânăr club de dans sportiv.

La numai un an de la înființare, clubul sportiv s-a remarcat prin cele mai bune rezultate încă de la început, dar weekendul acesta ne-a reconfirmat convingerile la cea mai importantă competiție a anului, Campionatul Național de Clasa care s-a judecat la Sibiu, unde au participat peste 500 de perechi din toată țara. Sub îndrumarea antrenorului si mentorului, Dumitrașcu Andrei Claudiu, sportivii Oprescu Horea si Gui Andrada, au reconfirmat valoarea şi calitatea dansului lor, câștigând cea mai importantă competiție a anului.

Totodată s-au remarcat cu rezultate deosebite si următoarele perechi: Oprescu Radu si Dreghici Giulia finaliști ai Campionatului Naţional de clasa hobby 10-11, locul 7 din 47 de perechi participante și cei mai mici, dar si voinici, Iorgov Radu şi Bibireata Elena s-au clasat la prima lor competiție de acest nivel, pe locul 26 din 36 la clasa Hobby 6-9 ani.

dans

Categorie: arad
Tags: Dum Dance Team, performanta, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici