Patru iranieni intenţionau să iasă ilegal din România, ascunși în compartimentul de marfă al unui TIR

nadlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II –Csanadpalota, în colaborare cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Timis, au depistat patru persoane din Iran care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în compartimentul de marfă al unui TIR.

În data de 26.05.2018, în jurul orei 03.30, la P.T.F Nadlac II – Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul roman Ilie A., în vârstă de 34 de ani, conducând automarfarul marca Man, înmatriculat în Romania, care efectua un transport de tevi metalice din România în Germania.

În urma activităţilor întreprinse pentru combaterea migraţiei ilegale, la controlul fizic al automarfarului, politiştii de frontieră au descoperit ascunse în interiorul mijlocului de transport, printre bunurile transportate, patru persoane, trei bărbați și o femeie.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Iran cu vârste cuprinse între 29 şi 35 de ani, solicitanţi de azil în România. La cercetări, conducătorul autovehiculului a declarat că nu are cunoştinţă despre modul în care persoanele în cauză s-au ascuns în camion, pe timpul călătoriei el staţionând în mai multe parcări.

În cadrul primelor cercetări, cetățenii iranieni au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză care să le permită acest lucru.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi sunt verificate circumstantele în care cei patru au urcat în mijlocul de transport, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Categorie: mandri.ro
Tags: arad, migranti, nadlac, prinsi, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici