Păpuşile gigantice şi magicianul Igor îi încântă pe micuţii arădeni (FOTO)

papusi

Zeci de copii, părinţi şi bunici s-au aduant, astăzi, pe platoul din faţa Palatului Administrativ pentru a participa la unul dintre spectacolele din cadrul Festivalul de teatru circ Fantasticoo.

Festivalul care a ajuns la cea de a doua ediţie este organizat de către Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad şi se derulează în perioada 22-26 mai. Spectacolul este prezentat de către actorul Zoltan Lovas.

papusi 5papusi 6papusipapusi 1papusi 2papusi 3papusi 4papusi 1Cei care nu au ajuns, astăzi, de dimineaţă, în faţa Palatului Administrativ pot merge la ora 17.30 , pe platoul din fața Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, unde are loc o nouă reprezentare a spectacolului cu păpuşi gigantice Giant Puppets. De asemenea, va avea loc, începând cu ora 18.00 şi spectacolul magic al lui Igor – Iluzie sau adevăr.

Evenimentele continuă luni, după cum urmează:

Luni, 23 mai, ora 10.30

Bufonii regali

Compania FamousArt

Platoul din fața Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

ora 11.00

Spectacol al Teatrului de magie din București

Platoul din fața Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

ora 17.30

Bufonii regali

Compania FamousArt

În fața Teatrului de Marionete Arad

ora 18.00

Spectacol al Teatrului de magie din București

Teatrul de Marionete Arad

Marți, 24 mai

ora 10.30

Giant Puppets – spectacol cu păpuși gigantice

Compania FamousArt

Platoul din fața Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

ora 11.00

The magomic show – tandrețea râsului

Gromic

Platoul din fața Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

ora 17.30

Giant Puppets – spectacol cu păpuși gigantice

Compania FamousArt

  Blănuri de miei sacrificați, aruncate pe o stradă din centrul Aradului

În fața Teatrului de Marionete Arad

ora 18.00

The magomic show – tandrețea râsului

Gromic

Teatrul de Marionete Arad

Miercuri, 25 mai

ora 10.30

Bufonii regali

Compania FamousArt

Platoul din fața Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

ora 11.00

Nanirossi Show

Compania Nanirossi

Platoul din fața Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

ora 17.30

Bufonii regali

Compania FamousArt

În fața Teatrului de Marionete Arad

ora 18.00

Nanirossi Show

Compania Nanirossi

Teatrul de Marionete Arad

Joi, 26 mai

ora 10.30

Giant Puppets – spectacol cu păpuși gigantice

Compania FamousArt

Platoul din fața Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

ora 11.00

Spectacol de magie

Pintea Magicianul

Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad

Categorie: arad
Tags: circ teatru, Igor, magician, papusi gigantice, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici