Oncolog timișorean: „Cancerul devine treptat boală cronică, nu se mai moare, poți trăi toată viața”. Care sunt noile „arme” în lupta împotriva acestei maladii crunte

rbc medical innovations office

Noile descoperiri făcute în oncologie pot face minuni pentru cei care sunt diagnosticați cu cancer. Un medic oncolog din Timișoara atrage atenția asupra faptului că datorită progreselor înregistrate în acest domeniu, în ultimii ani, pacienții cu cancer au mai multe șanse la viață. „Cancerul devine boală cronică, nu se mai moare, poți trăi toată viața, și asta datorită inovațiilor care s-au făcut în domeniul oncologiei.

Vorbim de noi soluții de detectare precoce a cancerului, diagnosticare precisă, terapii personalizate, în funcție de structura genetic a tumorilor, care permit abordări individualizate ale pacienților, ce înseamnă rezultate îmbunătățite atât din punct de vedere al supraviețuirii, cât și raportat la calitatea vieții, care este mai puțin afectată”, a explicat, astăzi, medicul Ștefan Curescu, șeful Clinicii de Oncologie Medicală din cadrul Spitalului Municipal Timișoara. Însă, medicul timișorean spune că, în continuare, oamenii nu merg la control din timp pentru că le este frică. “În continuare, cancerul este o boală care provoacă teamă, teroare. Nu vom trece de un prag până nu vom lupta cu această stare”, semnalează medicul timișorean.

La Timișoara a avut loc o conferință la care au participat mai mulți medici care au vorbit despre inovațiile în domeniul oncologiei, organizată în contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului 2017. Potrivit statisticilor, doar în anul 2015, peste 51.000 de români au murit din cauza cancerului, tumorile maligne din sfera bronhopulmonară, alături de cancerul de sân fiind primele două cauze de decese. Alarmant este faptul că peste 50% dintre decese au avut loc în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 69 de ani. La nivelul județului Timiș, în 2015 au fost înregistrate 2.306 cazuri noi de cancer, iar la finalul primului semestru din 2016 au fost diagnosticate 917 noi cazuri de cancer, cu 25% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. În evidența specialiștilor se află, în total, peste 18.000 de pacienți oncologi, în județul Timiș.

  Cod Galben de ceață în Arad

Sursa pressalert.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici