Oamenii de știință germani au avansat în crearea unui Soare artificial

Inf7TTb

Oamenii de știință germani au parcurs miercuri o altă etapă de referință în cercetarea lor cu privire la energia curată rezultată din fuziunea nucleară făcând teste pe hidrogen într-un reactor supranumit de către unii “soarele artificial”, informează agenția France Presse.

Cancelarul german, Angela Merkel, a asistat la demararea acestui nou test. În luna decembrie, au fost lansate teste asemănătoare făcute pe heliu. De data aceasta, fizicienii au depășit limitele dispozitivului gigantic ‘Wendelstein 7-X’, a doua etapă în demersul științific de a crea plasmă cu ajutorul hidrogenului.

Scopul lor este de a dezvolta o nouă sursă de energie generată prin fuziunea nucleelor de hidrogen, care, de altfel, se produce în mod natural în centrul Soarelui și al celor mai multe dintre stele.

Procesul constă în supunerea atomilor de hidrogen la temperaturi de până la 100 de milioane de grade Celsius pentru a forța nucleele lor să fuzioneze, generând astfel energie.

Energia obținută prin fuziune nucleară este considerată ‘Sfântul Graal al energiei curate’, fiind definită ca nelimitată. Aceasta nu prezintă pericolele suplimentare asociate energiei nucleare care au constat în probleme de securitate și de mediu din cauza deșeurilor radioactive a căror durată de viață este de mii de ani.

Mai multe țări s-au lansat deja în cursa pentru construirea unui reactor, cum este, de pildă, proiectul internațional de reactor experimental ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor).

Sediul proiectului ITER se afla în sudul Franței, unde a fost construit un ‘tokamak’, adică o mașină în formă de inel pentru fuziune nucleară. Fiind dezavantajat de apariția unor probleme tehnice, dar și de costuri, ITER nu a efectuat vreun experiment în cei aproape zece ani de la lansarea proiectului, menționează agenția France Presse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici