O stâncă dizlocată din munte a făcut prăpăd în Dâmbovița

stanci drum blocat

Circa 800 de familii din trei localităţi au rămas fără apă, o conductă de gaze a fost distrusă, iar banda transportoare a unei fabrici de ciment s-a rupt, după ce, duminică, o stâncă s-a prăbuşit şi a blocat drumul judeţean 714A din Dâmboviţa.

Prefectul de Dâmboviţa, Ioan Marinescu, a declarat pentru Agerpres că s-a luat măsura izolării zonei, a fost închisă circulaţia, pentru că există în continuare pericolul dislocării altor stânci.

‘Căderea de stânci este foarte mare. Drumul a fost afectat pe o distanţă de 20 de metri şi am luat măsura izolării complete a zonei pentru a preveni incidentele. Paza se asigură de către firma de pază de la fabrica de ciment’, a spus prefectul judeţului Dâmboviţa, Ioan Marinescu.

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa va lua măsuri în vederea asigurării potabilităţii apei pentru cele trei comune afectate. De asemenea, în zonă vor merge specialişti pentru a stabili care sunt modalităţile de asigurare a unei căi de acces către Lespezi pentru muncitori pe ruta Sanatoriu Moroieni – Tabăra Cerbul.

Potrivit autorităţilor, există pericolul ca alte stânci să se prăbuşească.

sursa: www.Antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici