O noua portiune de autostrada din Ungaria va fi taxata

vama

Numeroşi bănățeni aleg pârtiile din Austria pentru un mic concediu sau Budapesta, Viena ori Bratislava pentru un city-break. De scurt timp ei au la dispoziţie şi autostrada care îi duce direct la destinaţie. Pentru o astfel de deplasare trebuie avut grijă să deţineţi vigneta de acces pe drum. Începând de la 1 ianuarie, o nouă porţiune de autostradă din Ungaria este taxată.

Noul an nu aduce pentru şoferii bănăţeni doar un nou tronson de autostradă deschis în Timiş, ci şi o porţiune nouă de autostradă din Ungaria care este taxată dacă drumul îi duce spre vest. Mai precis, este vorba de drumul de legătură dintre punctul de frontieră de la Nădlac şi până la Mako, parte a autostrăzii M43.

Până de curând, această porţiune era accesibilă gratuit autovehiculelor. De la 1 ianuarie a intrat în vigoare şi taxarea pentru această bucată de autostradă, a anunţat Compania de Administrare a Autostrăzilor din Ungaria.

Pentru cei care se deplasează mai departe, spre Budapesta sau spre vestul Europei, efectul va fi probabil minim, şoferii oricum îşi achiziţionează Matrica – vigneta care permite circulaţia pe drumurile din ţara vecină. Mai mult afectaţi vor fi în principal cei care merg la cumpărături la Mako sau Szeged şi aleg ca drum de acces autostrada.

Deci, de la 1 ianuarie, întreaga secțiune a autostrăzii M43, respectiv de la Nădlac la Szeged, acolo unde se face legătura cu autostrada M5 va deveni drum taxabil.

Sursa: www.aradon.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: autostrada, mandri aradeni, nadlac, taxe, ungaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici