O minoră a fost ascunsă sub o pătură pentru a putea trece frontiera arădeană

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit o tânără, în vârstă de 17 ani, ascunsă de către şoferul unui microbuz printre bagaje, acoperită cu o pătură, cu intenţia de a fi trecută ilegal frontiera româno-maghiară, deoarece nu avea acordul părinţilor pentru a călători în afara graniţelor ţării.

„În data de 09.07.2018, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I-Nagylak, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român S.C., în vârstă de 25 ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea, care conducea un microbuz înmatriculat în Portugalia. Alături de şofer mai călătoreau şase pasageri, toţi cetăţeni români.

Cu ocazia controlului autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă al mijlocului de transport, ascunsă printre bagaje şi acoperită cu o pătură, o tânără în vârstă de 17 ani, domiciliată pe raza judeţului Constanţa.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările, ocazie cu care şoferul  microbuzului a precizat că a recurs la această metodă deoarece minora dorea să ajungă în Spania şi nu poseda acordul părinţilor pentru a călători în străinătate”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru şofer, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de tânără, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

Categorie: mandri.ro
Tags: arad, ascunsa, froitera, minora, patura, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici