Netflix s-a dat de gol că şi-ar SPIONA abonaţii!

netflix sign

Cea mai recentă postare a celor de la Netflix a stârnit numeroase controverse în online, după ce compania s-a dat de gol că şi-ar spiona utilizatorii, scrie BBC.

Netflix s-a dat de gol că şi-ar spiona utilizatorii a stârnit controverse.
”Pentru cele 53 de persoane care au vizionat zilnic filmul A Christmas Prince: Cine v-a rănit?”, a fost postarea de pe Twitter care a stârnit nenumărate comentarii în online, cei mai mulţi căzând de acord că Netflix îşi spionează utilizatorii.

Postarea a provocat controverse şi critici, unii spunând că este “înfiorător” ca Netflix să păstreze aceste date pentru a-şi bate joc de alegerile lor.

”Netflix colectează date despre utilizatorii abonaţi. Ultima lor postare demonstrează în mod oficial că folosesc aceste date pentru a ridiculiza publicul pentru preferinţele lor”, a fost unul din comentarii.

”Pentru angajatul Netflix care s-a uitat recent la 1984: NU este un manual de utilizare”, a fost o altă critică adusă de un utilizator.

Cu toate acestea, alţii au găsit postarea amuzantă, fiind de părere că Netflix ar trebui să ştie ce vizionează clienţii.

Mai mult, vâlva stârnită în online nu a scăpat companiei, Netflix precizând că viaţa privată a membrilor săi este foarte importantă.

“Aceste informaţii reprezintă tendinţe generale de vizualizare, nu informaţii personale ale anumitor indivizi identificaţi”, a spus un reprezentant Netflix.

Filmul menţionat în postarea celor de la Netflix, ”A Christmas Prince”, a fost filmat chiar în….România, la Castelul Peleş. Din producţie, dar şi din distribuţia filmului, au făcut parte mai mulţi români.

 

 

Categorie: arad
Tags: A Christmas Prince, controverse, critici, netflix, peles, romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici