Negoiţă ameninţă că retrage Dinamo din campionat

dinamo

Dinamo a pierdut meciul cu FC Botoşani, scor 1-2, dar arbitrul a fost cel care a avut un cuvânt greu de spus, nu jucătorii. Centralul Lucian Rusandu a greşit la penalty-ul acordat moldovenilor, penalty care a decis soarta celor trei puncte.

Ioan Andone, antrenorul lui Dinamo, a avut o reacţie dură la adresa arbitrajului, însă finanţatorul Ionuţ Negoiţă ameninţă cu retragerea din campionat.

Nu ştiu dacă mai ajungem în play-off din cauza mizeriei de arbitraj. Am pierdut 6-7 puncte. Au fost depăşite limitele bunului simţ de foarte multă vreme. E bătaie de joc. Orice lucru are o limită. Era posibil să câştigăm acest meci şi nu trebuia, poate erau altele temele. Vreau să se întâmple ceva, să vedem cum putem protesta.

E al cincilea meci în care suntem dezavantajaţi fără nicun dubiu. Nu ştiu dacă nu ne vrea cineva în play-off. (…) Ce mă interesează pe mine e faptul că suntem furaţi ca-n codru.
E golănie. Trebuie să fim trataţi corect, investim bani în ce facem. E incredibil. Nu mai poate continua aşa. Ne retragem din campionat dacă se mai întâmplă. Vorbesc chiar serios. Nu merită să cheltuim bani. Sunt extrem de supărat. Vedem ce e de făcut. E vorba de multă bătaie de joc faţă de noi
“, a declarat Negoiţă la DigiSport.

sursa: www.antena3.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: campionat, dinamo, fotbal, negoita, retragere campionat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici