Modificările la Legea pensiilor au fost adoptate de Camera Deputaţilor

619E268A 94A1 4576 BFCA F0CB11AF90BA

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, cu 267 de voturi ‘pentru’ şi o abţinere, proiectul de lege care modifică Legea pensiilor 263/2010 şi care prevede, printre altele, că pensia de invaliditate poate fi cumulată cu veniturile din activităţi independente, în primul rând cele definite de Codul fiscal, între acestea fiind drepturile de autor, de proprietate intelectuală şi drepturile conexe.

Preşedintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, a menţionat că proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii 263/2010 în sensul includerii în categoria beneficiarilor pensiei de invaliditate şi a persoanelor care desfăşoară activitate de voluntariat în domeniul situaţiilor de urgenţă.

‘În cadrul dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât adoptarea proiectului de lege cu amendamente pentru a reglementa situaţiile în care se suspendă plata pensiilor, precum şi cele în care unele categorii de pensionari pot cumula pensia de invaliditate cu alte venituri, respectiv în corelarea textului legii cu modificările aduse Codului fiscal’, a explicat Solomon, în plen.

Potrivit unui amendament iniţiat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi însuşit de Comisia de muncă, pensia de invaliditate poate fi cumulată de la promulgarea legii cu veniturile din activităţi independente, în primul rând cele definite de Codul fiscal, între acestea fiind drepturi de autor, proprietate intelectuală şi drepturile conexe, şi o serie de alte activităţi, cum ar fi PFA.

De această prevedere pot beneficia şi cei care primesc pensii de urmaş, dar nu şi cei care s-au pensionat anticipat.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege, iar Senatul l-a adoptat tacit.

Categorie: arad
Tags: camera deputatilor, legea pensiilor, modificari, senat, vot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici