Miss Arad, condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare

miss arad

Curtea de Apel Timisoara a decis, vineri, mentinerea sentintei Tribunalului Caras-Severin prin care fostul primar al Resitei, Mihai Stepanescu, a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu executare, pentru luare de mita. ”CAT respinge apelul inculpatului Stepanescu Mihai impotriva sentintei penale nr. 15 din data de 6 aprilie 2016 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin in dosar, ca nefondat. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica din data de 15 iulie 2016”, se mentioneaza pe site-ul instantei.

 

In schimb, instanta a admis apelul declarat de inculpata Sandru Antonia Ioana, condamnata in prima instanta la 2 ani de inchisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mita, si a dispus ca fosta Miss Arad (2006) sa poata parasi Romania si fara incuviintarea instantei.

 

Mihai Stepanescu a fost ridicat de DNA pe data de 19 noiembrie 2015, fiind acuzat de luare de mita, iar pe 23 noiembrie a demisionat atât din functia de primar al municipiului Resita, cât si din cea de presedinte executiv al PSD Caras-Severin.

 

Potrivit rechizitoriului de la acea data, in perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015, Mihai Stepanescu, in calitate de primar al municipiului Resita, ”a pretins si primit diverse sume de bani ori bunuri si servicii de la un om de afaceri pentru a-si exercita in mod necorespunzator atributele functiei de primar, in sensul atribuirii in mod discretionar a unor contracte de lucrari de interes public, societatii comerciale reprezentata de acesta din urma”.

 

Mai exact, Stepanescu ar fi primit de la omul de afaceri suma totala de 52.000 lei pentru atribuirea unui contract de proiectare si executie de lucrari, precum si 20.000 lei, ca parte a sumei totale de 10.000 euro, pretinse in avans pentru viitoare lucrari.

  Sistem nou de semnalizare în Zona Industrială Vest

 

De asemenea, fostul primar ar mai fi pretins persoanei respective remiterea unor materiale pentru pavaj si efectuarea lucrarilor de montare pavaj in curtea unui imobil aflat in proprietatea sa.

 

Valoarea totala a materialelor si lucrarilor pretinse in avans, cu titlu de foloase injuste, de Stepanescu pentru acordarea discretionara a unor viitoare contracte in municipiul Resita a fost de 214.954 lei.

 

Mihai Stepanescu se afla, la momentul arestarii preventive, la cel de al doilea mandat de primar al municipiului Resita. (V.E.)

Sursă: www.impactpress.ro

Categorie: arad
Tags: condamnata, fosta, inchisoare, miss, primar, resita, stiri arad, suspendare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici