Ministerul Sănătăţii schimbă placa: concursurile pentru ocuparea conducerii spitalelor vor fi blocate. În alegerea directorilor va conta părerea pacienților

spital

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu a decis suspendarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere de la nivelul spitalelor, acestea fiind oprite timp de câteva săptămâni, până la realizarea unui nou contract de management al spitalelor, care va conţine criterii de performanţă.

 

“Ministrul Vlad Voiculescu a semnat, vineri, un ordin prin care a retras reprezentanţii Ministerului Sănătăţii din consiliul de administraţie de la Spitalul Floreasca şi din comisia de contestaţie din cadrul concursului pentru funcţia de management, concurs care trebuia să se desfăsoare ieri. Conform prevederilor legale, ordinul semnat de ministru a avut efectul de a anula desfăşurarea concursului”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii.

 

Acesta a precizat că potrivit proiectului de management, funcţiile de conducere vor fi ocupate pe baza unor criterii de performanţă.

“E convingerea ministerului că a venit momentul pentru a analiza şi a efectua modificări privind procedura de selecţie a viitorilor manageri. Procesul de selecţie este o parte foarte importantă a acestui angrenaj. E în lucru un contract de management al spitalelor. Trebuie să conţină criterii clare de performanţă. Printre criterii l-aş menţiona pe cel de raportare reală a infecţiilor nosocomiale. Vom acorda mare atenţie asupra criteriilor de igienă, nu mai vrem spitale murdare în România. Un alt element este feedback-ul pacienţilor. Niciun concurs pentru ocuparea funcţiei de manager nu va avea loc până nu se va definitiva acest proiect de management, iar termenul este de câteva săptămâni”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii.

 

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: blocate, concurs, criterii, directori, management, spitale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici