Mii de taxiuri, camioane şi autobuze BLOCHEAZĂ traficul în Capitală. O delegaţie a transportatorilor, la discuţii cu vicepremierul Vasile Dâncu şi reprezentanţi ai ASF, după protestul declanşat astăzi. HARTA restricţiilor de circulaţie

tarife rca blog

Mii de taxiuri, camioane şi autobuze blochează traficul în Capitală, pentru a cere reducerea tarifului RCA şi eliminarea supraaccizei din preţurile carburanţilor începând din ianuarie 2016. Transportatorii au început să se adune în Piaţa Victoriei şi pe Şoseaua Kiseleff încă de la ora 08.00, iar până la ora 10.00, când a început protestul, manifestanţii şi-au parcat maşinile în zona cuprinsă între sediul Guvernului şi Arcul de Triumf, blocând traficul.

Harta restricţiilor de circulaţie în timp real

UPDATE 11:25 – O delegaţie a transportatorilor, la discuţii cu vicepremierul şi cu reprezentanţi ai ASF

O delegaţie a transportatorilor care protestează în Piaţa Victoriei şi pe Şoseaua Kiseleff a intrat în Palatul Victoria, fiind invitată la discuţii cu vicepremierul Vasile Dâncu, reprezentanţi ai ASF şi ministrul pentru Dialog Social, cărora le va prezenta cererile manifestanţilor de reducere a tarifului RCA.

Protestatarii au bannere pe care scrie “Prima RCA, plata mafia”, “Mişu face pişu”, “Service-uri în faliment, ASF incompetent”, “Mişu Negriţoiu, criminalul care a distrus asigurările din România”, “Negriţoiu, nu uita, DNA-ul te va lua” şi scandează “Demisia, demisia, Negriţoiu, demisia”, “Ce caută premierul la Bruxelles”, “Domnule premier, treziţi-vă”.

masini5 alexandru dobre

Vicepreşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Mihai Viorel Ghişa, a declarat, pentru MEDIAFAX, că transportatorii plătesc sume exorbitante şi nu primesc nimic în schimb.

“O să ajungem să ne facem RCA în altă ţară, să ne înmatriculăm în altă ţară. Nu se poate să se mărească RCA-ul cu 400 la sută, şi de anul viitor iar se va scumpi. Unde ajungem? Dăm 20 la sută la RCA, 24 la sută TVA. Din ce mai reparăm maşini, ce bani mai ducem acasa? Vrem desfiinţarea ASF, deoarece nu considerăm că îşi face treaba. Ei sunt plăiţi de asigurători, cum pot ei să îşi ia la rost şefii? Ne-au tot cerut bani pentru drumuri, la rovinietă bani de drumuri, supraacciza pentri drumuri. Unde sunt aceste drumuri? Plătim sume exorbitante şi nu avem nimic, nu avem autostrăzi, au făcut ungurii mai mult ca noi. Este inadmisibil”, a spus Mihai Ghişa.

masini3 alexandru dobre

După o jumătate de oră de la începerea protestului, o delegaţie a transportatorilor, formată din 10 oameni, a fost invitată la discuţii în sediul Guvernului, cu vicepremierul Vasile Dâncu.

Delegaţia transportatorilor a intrat în sediul Guvernului în jurul orei 11.00, iar cei care au rămas în stradă au mers la maşini să claxoneze, ca să fie auziţi în Guvern de colegii lor. “Claxonaţi până premierul va anul supraacciza la carburanţi”, le-au spus organizatorii celor care au venit la protest.

Circulaţia este închisă, de la ora 05.00 şi până la ora 17.00, pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere, în zona centrală-Mediană, traficul fiind deschis pe ambele sensuri ale străzii Arh. Ion Mincu şi pe str. Paris. În cazul în care va fi necesar, se va restricţiona traficul şi pe breteaua care leagă Bd. Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei.

  Şansă pentru Andrei Găluţ: va fi transferat la un spital din Olanda. Haideți să-l ajutăm!

masini4 alexandru dobre

În Piaţa Victoriei, traficul este deschis doar pe două benzi de circulaţie pe sens, între Bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Calea Victoriei, Bd. Ion Mihalache, str. Buzeşti şi Bd. Lascăr Catargiu.

În timpul restriciţiilor de trafic, şoferii pot circula pe rutele Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării-DN1 şi Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti –  Piaţa Montreal – DN1.

harta

Organizatorii – Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI), Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) şi Asociaţia Operatorilor de Transport (APULUM) – au anunţat că la protest vor participa aproximativ 9.000 de oameni, 7.000 de autobuze, autocare şi taxiuri care aparţin patronatelor cu activitate în domeniul transportului public de persoane şi aproximativ 900 de autocamioane din domeniul transporturilor de marfă.

masini2 alexandru dobre

Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, a declarat că s-a recurs la această formă de protest pentru a atrage atenţia că măsurile luate în ultimul timp afectează atât transportatorii, cât şi cetăţenii posesori de autovehicule, care vor plăti RCA de aproximativ 1.000 de euro anual, mult peste puterea financiară a românilor.

“De asemenea, creşterile de taxe din transporturi vor afecta toate celelalte industrii şi comerţul, prin creşterea preţurilor, astfel încât va produce o scădere a puterii de cumpărare, ce-i va afecta pe toţi românii”, a mai spus Vasile Ştefănescu.

Transportatorii solicită intervenţia autorităţii pentru un cost al primei RCA suportabil, în condiţiile în care tariful RCA a ajuns să crească cu peste 300 la sută în ultimele şase luni pentru activitatea de transport persoane şi transport marfă, inclusiv taxi.

De asemenea, transportatorii solicită eliminarea supraacizei, începând cu data de 1 ianuarie 2016, intervenţia Guvernului pentru modificarea actelor normative (decizii ORDA) prin care operatorii de transport sunt obligaţi să plătească sume enorme pentru drepturile de autor, deşi obiectul lor de activitate îl constituie transportul de persoane, şi nu difuzarea operelor muzicale sau a muzicii ambientale în autobuze, taxiuri şi urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate şi aprobate în Comisiile de dialog social (modificarea HG 69), documente care ar trebui înaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici