Mărturile unui pictor arădean: „Am început să pictez flori când mi-am pierdut cel mai iubit suflet de pe pământ”

dan mersica

Pictorul arădean Dan Merişca are peste 1.000 de tablouri realizate, unele dintre ele aflate în colecţii private din Canada, Peru, Sri Lanka sau Australia. Artistul a participat la multe expoziţii şi a luat numeroase premii. Între anii 1994-1998 a studiat pictura la Roma. În anul 1994 şi-a întrerupt studiile în România (Timişoara) pentru o experienţă artistică italiană unde a avut privilegiul de a-l cunoaşte pe maestrul Giaccomo Profilli, pictor roman caravaggist, sub tutela căruia s-a format. După perioada de ucenicie, în 1998 s-a reîntors la Arad, unde a continuat să picteze.

Dan Merişca pictează de mai bine de 20 de ani. A pictat de la nuduri, flori, peisaje. „Trecând aşa prin istoria artei am rămas impresionat de măiestria şi muzicalitatea anumitor tablouri, în care tema florală se oglindeşte. Am început să pictez motive florale din 2007, când mi-am pierdut cel mai iubit suflet de pe pământ, mama. De atunci a răbufnit în adâncul inimii mele şi am început să pictez motive florale, toate acele flori pe care aş fi vrut să le dăruiasc mamei, puzderie de flori pentru un suflet drag pierdut. De atunci, florile au reprezentat un reper în discursul meu plastic”, mărturiseşte pictorul.

Dan Merişca spune că pentru a realiza o lucrare cu această temă „în primul rând, sufletul artistului trebuia să rezoneze cu trecutul, să aibă aceea vibraţie interioară pe care să o transmită iubitorilor de frumos. Fiecare tablou surprinde o stare, un gând, o trăire, dorind să-şi păstreze modalitatea de a compune spaţiul prin distribuirea florilor atât în vas cât şi pe lângă el”.

Pictorul mai adaugă că putem să învăţăm foarte multe lucruri din viaţa unui buchet de flori, fie el aşezat pe o pânză. Pentru Dan Merişca pictura este o pasiune, deoarece din anul 2009 acesta are deschis un cabinet stomatologic.

  Caravana Marii Uniri a poposit la Curtici

Fiecare operă a lui ne povesteşte despre o clipă din viaţă sa, aşezată într-o imagine pe care artistul a dorit să o materializeze.

Cei care doresc să vadă mai multe picturi ale artistului pot vizita profilul de Facebook.

dan merisca 1

merisca 3 merisca 2 merisca 1 merisca 33 dan 26694571 1661044543938982 326965596 n 26648656 1661039737272796 1586474488 n 26647886 1661039397272830 282894577 n 26638121 1661040880606015 604324862 n 26637988 1661039190606184 327138328 n 26553200 1661042827272487 547077912 n 26551562 1661039410606162 501896751 n 26551330 1661039443939492 517437304 n 26543245 1661040877272682 594684145 o 26241852 1661039473939489 241116183 n 26241701 1661042843939152 281938182 n 26241646 1661039653939471 1110426716 n 26234236 1661039500606153 2098869047 n 20525641 1519283008115137 7248196084550705471 n flori

Categorie: arad
Tags: arad, Dan merisca, flori, pictor, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici