Marian Oprișan a fost achitat în dosarul ‘Căprioara’

oprisan.ob2cq9rkla

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost achitat în dosarul ”Căprioara”, printr-o decizie dată vineri de Curtea de Apel Cluj, care a respins apelul formulat împotriva sentinței de achitare dată de Judecătoria Cluj-Napoca.

Sentința Curții de Apel Cluj este definitivă.

”Sentința de astăzi este o decizie corectă, care s-a dat într-un mod firesc, într-un dosar care ține de prea mult timp. S-au respins toate apelurile declarate întâi de toate de către Ministerul Public, prin DNA, apoi prin Ministerul Finanțelor, prin Ministerul Dezvoltării și prin Secretariatul General al Guvernului. Toate aceste apeluri au fost respinse ca nefondate. Ca atare, soluția primei instanțe, de achitare, rămâne valabilă. Practic, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat astăzi și a spus că soluția în primă instanță este corectă. (…) Achitarea este definitivă, nu mai poate fi atacată cu nicio cale de atac’, a declarat Mihai Suian, unul dintre avocații lui Marian Oprișan, citat de Agerpres.

Marian Oprișan a fost acuzat, în “dosarul Căprioara”, că a cumpărat, în 2004-2005, cabana cu același nume, folosind fonduri din rezerva Guvernului, fără a avea avizele necesare din partea instituțiilor de specialitate și cu încălcarea legii achizițiilor publice.

Potrivit DNA, Oprișan a acordat, în aceeași perioadă, contracte de reabilitare a unor drumuri din județul Vrancea, unor firme apropiate care nu dispuneau de utilajele necesare și nu au efectuat nicio lucrare, deși au încasat banii.
Sursa: www.libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici