Loteria Română a inventat un câștigător! Motivul este HALUCINANT

loto

Loteria Română a inventat un câștigător pentru a pune deoparte trei milioane de euro. Acuzația extrem de gravă îi aparține fostului consilier al Loteriei Române, Sorin Constantinescu.

”Jocurile de noroc sunt pură matematică și probabilistică. În momentul în care am auzit la tv în decembrie, pe 30, că ar fi doi câștigători la o agenție mică, în provincie, am afirmat public că nu există așa ceva și că nu se poate, pentru ca s-ar încălca toate legile probabilisticii. Deci sunt, părerea mea, două posibilități: una este că a fost eroare de soft, pentru că softul pe care îl au a fost preluat de la greci, grecii au plecat în niște condiții nu tocmai prietenoase și s-ar putea să fi lăsat niște blank-uri în soft. Este clar nu este al doilea câștigător. Acuma, sunt două posibilități, ori prima care v-am spus-o, ori să fie o rea-intenție din partea Loteriei, că să-și mărească veniturile care oricum sunt extrem de slabe, înspre faliment”, a declarat Sorin Constantinescu, într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV.

Astfel, spune, fostul consilier al Loteriei române, banii intră ilegal în conturile Loteriei.

”În aceste condiții banii se fac venit la bugetul Loteriei, vor intra în fondurile Loteriei, contrar legislației în vigoare, care spune că cel puțin 40% din banii luați de la jucător trebuie să meargă în premii. În momentul când cei trei milioane intră înapoi în buget, deja nu se mai respectă procentul de câștig care a fost data câștigătorilor. Adică se încalcă flagrant legea jocurilor de noroc”, a mai spus Constantinescu.

Sursa: www.renasterea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici