Locul României în topul mondial al ţărilor în funcţie de reputaţie

romania

Reputaţia unei ţări e foarte greu de construit şi poate fi pierdută într-o singură clipă, avertizează cercetătorii Reputation Institute, cei care realizează în fiecare an raportul „Most Reputable Countries”, clasamentul ţărilor în funcţie de reputaţia la nivel mondial. În contextul geopolitic actual, limitele sunt cu atât mai fragile, iar statele îşi pot pierde credibilitatea la orice pas greşit. Totuşi, există unele ţări care au fost evaluate pozitiv la un nivel foarte înalt, pe primele locuri situându-se Suedia, Canada şi Elveţia. La polul opus, teritorii măcinate de conflicte armate sunt privite cu neîncredere şi sunt cotate ca având o reputaţie îndoielnică, printre ele Irak, Iran sau Pakistan. Nici România nu stă prea bine la capitolul reputaţie, pentru că, dintre toate cele 70 de state evaluate, s-a clasat abia pe locul 56, după Guatemala, Egipt sau Qatar.

Pe măsură ce evenimentele violente puse pe seama terorismului cauzează deservicii turismului din Turcia, şi în social media apar din ce în ce mai des imagini care reflectă acţiunile poliţiei din Statele Unite, violente şi, uneori, lipsite de orice explicaţie, reputaţia unei ţări nu a fost niciodată mai uşor de construit, dar şi mai uşor de distrus.

Acestea sunt concluziile unui studiu în cadrul căruia oamenii de ştiinţă au analizat 70 de ţări, luând în calcul toate aspectele care ar putea conta din punct de vedere internaţional, pe un eşantion de 48.000 de oameni.

Astfel, Suedia a fost evaluată pe primul loc, fiind încoronată ţara cu cea mai bună reputaţie, lăsând în urmă câştigătoarea de anul trecut, pe Australia, iar Canada, sub conducerea premierului Justin Trudeau, a ajuns pe locul al doilea.

În timp ce nivelul ridicat de trai din Suedia şi concediul parental de lungă durată i-au adus ţării multe puncte în ceea ce priveşte recunoaşterea globală, multe state au înregistrat scăderi semnificative în modul în care sunt percepute în afara graniţelor lor.

Dintre toate cele 70 de ţări analizate cea mai abruptă scădere a fost înregistrată de Turcia, iar motivele nu sunt greu de identificat: atentatele teroriste, lovitura de stat eşuată, atitudinea autoritaristă a preşedintelui Erdogan, dar şi războiul din Siria sunt doar câteva dintre considerentele care au determinat declinul reputaţiei Turciei. Leagănul Estului şi Vestului, aşa cum mai este ea numită, a pierdut şapte poziţii în clasament faţă de 2015, iar guvernele multor state europene au avertizat că situaţia în teritoriu este instabilă, în urma loviturii de stat eşuate.

Următorul stat care a cunoscut o scădere rapidă în topul preferinţelor cetăţenilor din toată lumea este Arabia Saudită, a cărei campanie militară în Yemen şi reprezentări media ostile femeilor s-ar putea să fi avut un rol important în scăderea de 4,7 puncte care s-a resimţit faţă de 2015. Aceasta a fost urmată îndeaproape de Belgia, într-un an în care resentimentele eurosceptice şi-au făcut simţită prezenţa pe continent, iar pe următoarea poziţie e Grecia, care continuă să se lupte să-şi plătească datoriile. O surpriză în acest sens ar fi Germania, care faţă de anul trecut a pierdut 1,4 puncte, în ciuda statutului de stat puternic din punct de vedere economic şi, în general, într-un progres permanent din punct de vedere social. Angela Merkel a pierdut şi ea din popularitate, mai ales după atacurile din Köln şi după alte violenţe asupra civililor.

Marea Britanie a rămas pe loc, ocupând poziţia 13 în clasament, la fel ca şi anul trecut. Cea mai puternică economie a lumii, SUA, nu a fost prea bine privită şi a rămas abia pe poziţia 28, cu toate că se remarcă un progres, întrucât Statele Unite au devenit ceva mai populare la nivel mondial în timpul administraţiei Obama.

În ceea ce priveşte poziţia Rusiei nu au fost resimţite schimbări majore, chiar dacă în ultimul an conflictul din Crimeea nu a mai fost atât de puternic în atenţia mass-media. Astfel, ţara rămâne destul de jos, aproape de coada clasamentului, umăr la umăr cu ţările care sunt cel mai marcate de conflicte: Pakistan, Irak, Nigeria, Algeria şi Iran. Vladimir Putin a fost şi el, ca lider, criticat în repetate rânduri pentru politicile sale de susţinere a regimului lui Bashar al Assad din Siria, dar şi pentru afirmaţiile depreciative la adresa comunităţii gay.

Nici România nu stă prea bine la capitolul reputaţie, pentru că dintre toate cele 70 de state evaluate, ţara noastră s-a clasat abia pe locul 56, în urma unor ţări precum Cuba, Guatemala, Honduras ori Egipt.

Lista ţărilor cu cea mai proastă reputaţie:

  Colonel STS: La Colectiv s-a pus foc. Florin Chilian îl acuză pe Iohannis de crimă! DEZVĂLUIRI

1. Irak: acesta este statul care a fost considerat ca având cea mai proastă reputaţie, din toate cele 70 de ţări evaluate. Invaziile multiple au determinat probleme majore de infrastructură în acest perimetru.

2. Iran: la mică distanţă se găseşte Iranul, fiind o ţară percepută frecvent ca fiind condusă de un regim brutal care execută cei mai mulţi cetăţeni în raport cu numărul de locuitori din lume. Şi libertatea presei este destul de limitată în acest stat.

3. Pakistan: incidentele teroriste şi sărăcia au ţinut Pakistanul destul de jos în acest clasament de multă vreme încoace.

4. Arabia Saudită: execuţiile destul de des întâlnite ale disidenţilor sau ale dependenţilor de droguri, la fel ca şi „emblema” că este singura ţară din lume care nu le permite femeilor să voteze în alegerile publice au făcut rău reputaţiei internaţionale a Arabiei Saudite.

5. Nigeria: se clasează de obicei în topul celor mai corupte ţări din lume, cu o inegalitate între sexe extrem de accentuată şi grupări extremiste precum Boko Haram care plănuiesc în mod constant atacuri violente.

6. Rusia: libertăţile civile şi extremismul de dreapta reprezintă o îngrijorare pentru cei din statele europene mai liberale. Preşedintele Putin este criticat în mod frecvent de liderii internaţionali din cauza rolului său în conflictele din Ucraina şi Siria.

7. Algeria: cea mai mare ţară din Africa se confruntă cu serioase probleme socioeconomice şi este notorie pentru corupţie. Securitatea sa este ameninţată de ISIS şi de alte grupuri armate aflate la frontieră.

8. Angola: ţara are o istorie de conflicte violente, după ce un război civil a început în 1975 şi a durat, cu unele perioade de acalmie, până în 2002. Şi preţul extrem de scăzut al petrolului a avut o influenţă asupra economiei producătorului african.

9. Nicaragua: s-a confruntat deseori cu acuzaţii potrivit cărora relaţiile extrem de strânse dintre corporaţii, armată şi guvern au transformat democraţia din acest stat în dictatură.

10. Kazakhstan: poluarea şi radiaţiile emanate de zonele în care se realizează teste nucleare au făcut din Kazakhstan o ţară destul de prost vzută pe mapamond.

Ţările cu cea mai bună reputaţie

1. Suedia: ţara în care cetăţenii plătesc taxe la niveluri destul de ridicate se bucură, în ciuda acestui fapt, de mare încredere din partea cetăţenilor ei, un guvern de reprezentare proporţională şi 16 luni concediu parental pe care mama şi tatăl îl împart între cei doi, acesta fiind şi plătit  cu 80% din salariu în primele 390 de zile, acest lucru fiind şi un indiciu al economiei sale stabile.

2. Canada: calitatea vieţii este ridicată aici, arată percepţiile internaţionale, iar cetăţenii trăiesc mai mult decât vecinii lor americani şi au o viziune deschisă asupra drepturilor comunităţii LGBT.

3. Elveţia: este considerat mediul perfect pentru investiţii, unde corupţia nu îşi face foarte mult simţită prezenţa, o ţară organizată, frumoasă şi independentă. 4

4. Australia: vremea călduroasă, alături de standardele înalte de viaţă din Sydeny, Melbourne şi mai ales Canberra, i-au adus Australiei un loc în top cinci state cu cea mai bună reputaţie din lume. Se remarcă, totuşi, o involuţie faţă de anul trecut, atunci când Australia s-a clasat în fruntea listei.

5. Norvegia: statul activităţilor în aer liber, mai ales a alpinismului şi a sporturilor de iarnă, dar şi al politicilor de perspectivă referitoare la egalitatea de gen şi drepturile refugiaţilor, Norvegia a ajuns să fie plasată într-o lumină favorabilă în faţa vecinilor săi.

6. Finlanda: nu mai este un secret pentru nimeni că sistemul educaţional finlandez este considerat unul dintre cele mai eficiente de pe planetă – încercarea de noi idei, autonomia elevilor şi profesorilor şi remuneraţia foarte bună sunt doar câteva elemente. În acelaşi timp, femeile alcătuiesc mai mult de 40% din guvernul naţional, adică una dintre cele mai mari proporţii de pe mapamond.

7. Noua Zeelandă: nivelul scăzut al corupţiei şi o cultură naţională prietenoasă fac din această ţară una foarte apreciată peste hotare.

8. Danemarca: serviciile publice solide sunt susţinute şi de afacerile de familie mici şi mijlocii, iar guvernul are reprezentare proporţională, un lucru foarte apreciat de cetăţenii lumii.

9. Irlanda: cultura naţională este extrem de primitoare, mentalitatea – proeuropeană şi votul recent în favoarea legalizării căsătoriilor gay i-au impresionat pe mulţi dintre vecinii Irlandei.

10. Olanda: renumită pentru politicile în materie de consumul drogurilor, statutul muncitorilor sexuali şi egalitate de gen. Amsterdam rămâne una dintre destinaţiile favorite ale turiştilor din întreaga lume.

sursa: www.gandul.info;

Categorie: mandri.ro
Tags: mondial, reputatie, romania, top, top lume

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici