Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA

dragnea 1

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, cauză în care este cercetat alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana.

 

Alături de Liviu Dragnea a fost trimisă în judecată fost soţie a acestuia, Bombonica Prodana, sub acuzaţia de abuz în serviciu dar şi Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, fiind acuzată de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

 

De asemenea, în cauză vor fi judecaţi Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, Rodica Miloş şi Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al D.G.A.S.P.C. Teleorman, Valentina Marica, fost şef al Complexului de recuperare, Nicuşor Gheorghe, fost şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare, Constantin Balaban, la data faptei şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica la data faptelor funcţionari publici în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman.

 

Dosarul urmează să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Potrivit procurorilor, „în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.

  aradul nostru...

 

Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal.

 

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro
Tags: casatie, curte, dosar, dragnea, judecata, justitie, liviu, trimis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici