Limba română, între primele opt limbi ale lumii

ioan aurel pop

Preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, a anunţat că instituţia a finalizat o nouă ediţie a “Marelui Dicţional al Limbii Române”, în 19 volume, cu peste 170.000 de cuvinte.

El a precizat că, în urma cercetării, limba română se află – din punct de vedere al vocabularului – între primele opt limbi ale lumii.

În dicţionar nu au fost incluse aproximativ 30.000 de cuvinte – diminutive, în special – a mai spus academicianul.

„Limba română, ca bogaţie de vocabular şi semantică, este între primele opt limbi ale lumii şi 80% dintre cuvintele pe care le folosim în viaţa cotidiană sunt de origine latină. O parte au fost moştenite din latină prin tradiţia locală şi o parte au intrat din franceză şi engleză”, a declarat Ioan Aurel Pop.

Cea mai vorbită limbă maternă din lume rămâne spaniola, iar Pop a punctat că atunci când limba chineză, care „nu este o limbă aglutinată”, va prelua prima poziţie, latinitatea va fi „în pericol”.

„În China sunt vorbite 60 de dialecte şi sunt recunoscute vreo 60 de minorităţi care sunt foarte diferite. Chineza există, dar e mai mult un gând încă. Când va fi chineza limba omenirii, atunci, vorba unuia dintre colegii mei, nu se va mai studia Dreptul Roman în facultăţi. Le-am spus: «Nu vă temeţi pentru latinitate, că, atâta vreme cât se studiază Dreptul Roman la facultăţile de Drept, lumea nu e pierdută». Şi mi-a spus cineva că nu se mai studiază, că în unele a devenit materie facultativă. Şi atunci ne mirăm că ne pierdem memoria colectivă…”, a susţinut preşedintele Academiei.

Ioan Aurel Pop a participat, vineri seară, o dezbatere în deschiderea Festivalului de Film şi Istorii Râşnov, unde a vorbit despre Marele Război în istoriografie şi în film scrie news.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: academia romana, ioan aurel pop, limba romana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici