Legea conversiei creditelor în franci elveţieni este neconstituţională

swiss francs 2

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a anunţat că judecătorii CCR au admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern în toamna anului 2016.

”Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că legea este neconstituţională cel puţin din două mari motive. Primul este încălcarea gravă a principiului bicameralismului, în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială. Senatul a adoptat legea în formula pe care au redactat-o iniţiatorii, iar la Camera Deputaţilor au fost modifcate practic aproape toate articolele. Or, potrivit practicii noastre constante, atunci când se schimbă şi obiectul – obiectul nu s-a schimbat, dar s-au schimbat toate soluţiile în mod substanţial – se consideră că s-a încălcat principiul bicameralismului. Faptul că a doua Cameră, respectiv Camera Deputaţilor este decizională, nu înseamnă că poate să adopte legea într-un mod numai ei propriu pentru că trebuie să ţină cont de expresia textelor pe care le-au adoptat cei din prima Cameră”, a spus Dorneanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici