Lectorul Alina Breaz şi studenţii specializării asistenţă socială continuă acţiunile caritabile

mihaela 2

Lectorul arădean Alina Breaz, alături de studenţii specializării Asistenţă Socială, ai Universităţii Aurel Vlaicu Arad, continuă acţiunile caritabile.

Aceasta spune că după o scurtă pauză numită vacanță pentru unii, au reînceput, oficial, acțiunile caritabile.

„Sunt foarte mulți sponsori cărora vrem să le muțumim si tuturor studenților implicați și nu numai, în mod special celor care cred în puterea voluntariatului. Mă uimeşte, de fiecare dată, numărul mare de persoane care ne susțin în tot ceea ce facem. Cei care ne sunt alături urmează cursurile specializării asistență socială, dorind astfel să devină asistenți sociali.  Vreau să mulţumesc doamnei rector prof univ. dr. Lile Ramona și doamnei decan prof univ dr. Alina Roman”, a spus Lect. Univ. Dr. Alina Breaz, coordonatoarea acestei campanii.

Profesoara mai afirmă că se bucură că încă  există sentimentul de emptie, atât în rândul studenților specializării asistență socială, cât și a celor care contribuie la aceste acțiuni.

 

 

mihaela 1 mihaela 2 mihaela 3 mihaela

Categorie: arad
Tags: actiuni, alina, breaz, caritate, lector

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici