Președintele a promulgat legea care dă puteri sporite polițiștilor

5DD1A6E6 F051 4750 BA0E 6921636292A3

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, potrivit Agerpres. Legea care prevede atribuţii extinse pentru Poliţie şi Jandarmerie a fost iniţiată de parlamentarii PSD Florin Iordache şi Carmen Dan. Actul normativ a fost sesizat la CCR de USR şi PNL, însă Curtea a respins această sesizare.

  • Prin această lege, poliţiştii obţin atribuţii sporite în misiune. Prevederile legii includ şi amendarea celor care refuză să se legitimeze în faţa poliţiştilor.
  • Potrivit prevederilor, poliţiştii pot să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediul poliţiei a persoanelor ce fac obiectul acestei măsuri, precum şi să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale.
  • Poliţistul este obligat sa permită persoanei, aflate în spaţiul public, împotriva căreia sunt folosite cătuşe sau alte mijloace de imobilizare, să adopte măsuri adecvate pentru acoperirea feţei şi a mijloacelor de imobilizare.
  • “În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloace de constrângere constând în: forţa fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau imobilizare, cătuşe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare şi/ sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale, arme, arme albe şi de foc, mijloace adecvate sau după caz vehicule pentru oprirea forţată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spaţii închise în care se găsesc persoane şi bunuri ori pentru înlăturarea unor obstacole”, se mai arată în lege.
  • Poliţistul este îndreptăţit să avertizeze persoanele, prin mijloacele avute în dotare, să înceteze acţiunile ilegale şi să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate şi, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de acesta numai în scopul: ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere, identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau autovătămătoare.
  • De asemenea, dacă persoana legitimată sau condusă la sediul Poliţiei prezintă simptome vizibile care relevă necesitatea acordării asistenţei medicale de urgenţă, în cel mai scurt timp, poliţistul solicită serviciilor specializate acordarea acestei asistenţe.
  • Totodată, actul normativ mai prevede că poliţistul trebuie să avertizeze persoanele prin orice mijloace de comunicare să înceteze acţiunile ilegale, iar pentru pagubele produse prin faptele poliţistului de frontieră se angajează răspunderea statului.
  Au venit din Timişoara să ne fure peştele

Tot vineri, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităţilor aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi a structurilor subordonate acestuia.

Legea prevede că “uniforma, însemnele distinctive, precum şi forma şi conţinutul documentului de legitimare pentru personalul militar din unităţile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi din structurile subordonate acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.

1 comentariu. Leave new

  • Se pare că este o reîntoarcere la normalitate și nu înțeleg cum aceste ”drepturi” au lipsit până acum și ce fel de polițist puteai fi fără a te folosi de orice mijloc de acest gen, de atribuții care oriunde în lume sunt normale.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici