Judoka de la CSM Arad, locul III la Campionatele Naţionale de Judo U-23

csm
 În perioada 30.03 – 1.04.2016 în municipiul Drobeta Turnul Severin s-a desfășurat etapa finală a Campionatului Național de judo U-23. Judoka de la CSM Arad, sub conducerea antrenorului, Arpad Nagy au avut și de această dată o comportare remarcabilă, urcând pe podiumul de premiere cu judoka: Bleicziffer Kinga care a obţinut medalia de bronz la categoria -78 Kg, iar judoka Rusniac Casandra a pierdut meciul pentru medalia de Bronz, Cupa ”CAB STAR” 2017.
csm 1 csm 3 csm
A fost un succes pentru judoka de la CSM Arad!
Competiţie Internaţională de judo a adus în localitatea Borş din Oradea o parte din cei mai buni sportivi din ţară şi nu numai, un mare număr de cluburi participante, din trei ţări şi peste 350 de mici judoka. De asemenea, tribunele au fost pline cu părinţi si alţi susţinători ai sportivilor. Din reacţiile participantilor, evenimentul a fost un succes organizatoric, toată lumea apreciind buna organizare, amenajarea sălii, nivelul tehnic ridicat al competitorilor şi arbitrilor.
Competiţia de judo s-a desfăşurat pe 4 tatami (spaţii de luptă) iar sportivii au fost premiati cu diplome şi medalii, trofee pentru cele mai bune cluburi sportive în clasamentul general în urma rezultatelor obţinute.
Judoka de la CSM Arad, pregătiţi de antrenorii: Lazăr Ionel , Botaş Gabriela, Lazăr Loghin şi Dorin Drimbe au înscris în competiţie un număr de 30 judoka din care s-au evidenţiat următorii : Locul I: Roman Raisa (32 kg, copii născuţi în 2009), Bociort Maria (26 kg, copii 2007), Hagy Timeea (24 kg, copii 2006), Iakus Paula (32 kg, copii 2005), Costina Daniel (24 kg, copii 2009), Mecrea David (30 kg, copii 2008), Leucuţa David (50 kg, copii 2007), Peşteleu Sebastian (55 kg, copii 2007), Roman Ştefan (+60 kg, copii 2006) şi Chiţurlea Vlad (+66 kg, copii 2005); Locul II: Voica Andrada (48 kg, copii 2005), Duma Carla (52 kg, copii 2005), Budugan Andrei (34 kg, copii 2009), Maier David (38 kg, copii 2008), Barta Tudor (27 kg, copii 2007), Dorgoşan Alexandru (34 kg, copii 2007), Pop Vlad (42 kg, copii 2006) şi Grec Luca (46 kg, copii 2006); Locul III: Mercea Cristiana (36 kg, copii 2006), Cope Michael (46 kg, copii 2008), Valea Darius, Botezatu Luca (50 kg, copii 2005), Vidam Kevin (55 kg, copii 2005) şi Andraş Alexandru (66 kg, copii 2005); Au pierdut meciul pentru obtinerea medaliei de bronz : Ieni Andrei, Dincă Saşa, Moleriu Alexandru.
În urma clsamentului pe cluburi, C.S.M.Arad işi adaugă un nou trofeu în vitrina clubului, fiind clasat pe locul al doilea, la doar două punte diferenţă de prima casată, echipa Liberty Oradea care a înscris în concurs 67 de Judoka. Tot în acesta competiţie sau clasat pe locul 3 o altă echipă din Arad, C.S.Podgoria Ghioroc Arad. “Suntem foarte multumiţi, de modul în care s-au prezentat sportivii nostri la această competiţie.
Uni dintre ei şi-au reconfirmat valoarea prin păstrarea titlurilor obţinute în competiţiile anterioare, altii, chiar dacă au fost la prima participare la un concurs, au demonstrat că sportul creează caractere şi că au valoarea necesară câştigării unei astfel de competiţii şi putem spune cu mâna pe inimă că viitorul judoului arădean este pe mâini bune. Vrem să îi felicităm pe părinţii acestor copii minunaţi şi să le mulţumim pentru toată împlicarea de care dau dovadă. Urmează la sfârşitul acestei săptămâni “Cupa Romaniei” care se va desfasura in localitate Oradea, si o Competiţie Internaţională de judo pentru copii, “Cupa Debreten” din Ungaria.
Su
Categorie: mandri.ro
Tags: campioni, importante, judoka, severin, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici