Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și premierul Viorica Dăncilă au lipsit de la recepția oferită de ambasada SUA, organizată pentru a sărbători Ziua națională. Jurnalistul Ion Cristoiu susține că decizia celor trei reprezintă un gest de normalitate, pentru că nu este normal ca politicienii de la București să meargă la ambasada SUA cum se mergea pe vremuri la Înalta Poartă.
”Din motive care-mi scapă, cei trei Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Viorica Dăncilă, au decis să nu onoreze invitația de a participa la recepția dată de ambasadorul american. Așa cum arătam în comentariul meu din cadrul emisiunii realizate de Sandra Stoicescu, gestul celor trei, indiferent de motivele ascunse, trebuie salutat ca unul dintre primele gesturi de trezire a politicienilor noștri din babuinismul postdecembrist.
Pe vremuri, cînd nu erau televiziunile de știri, mai ales pe vremea Anei Pauker, a lipsi de la recepția dată de Ambasada URSS cu prilejul zilei de 7 noiembrie însemna iminentul sfîrșit al rămînerii tale la șefii, dacă nu chiar al rămînerii în libertate. Dacă erai nomenclaturist baban, dintre cei a căror numire depindea de Moscova, și deodată de 7 noiembrie nu mai primeai invitație, ca altădată, îți făceai bagajul pentru a pleca din funcție și uneori pentru a pleca la pușcărie. Dacă te trezeai peste noapte cu o invitație, te pregăteai să fii numit într-un post și mai înalt. După decembrie 1989, locul Ambasadei URSS l-a luat Ambasada SUA. 4 iulie ține loc acum de 7 noiembrie. Invitația de a fi la reședința din șoseaua Kiseleff are semnificația de destin a invitației de pe vremuri de a fi la fi prezent la Ambasada din șoseaua Kiseleff. De ziua națională a Rusiei, Ambasada Federației, în același loc, în aceeași clădire ca și Ambasada URSS, aproape peste drum de reședința ambasadorului american, organizează an de an, de ziua națională a Rusiei, o sindrofie la care sînt invitați și politicieni, jurnaliști, demnitari rom’ni. Într-o vreme am primit și eu asemenea invitație. N-am mers. Și nu din teamă că aș putea fi înjurat pentru asta de TeFeLiști, antiruși fără a ști de ce, așa cum pe vremuri, activiștii de raion erau antiamericani fără a ști cam pe unde locuiesc și beau Coca Cola imperialistă americanii, ci pentru că la vîrsta mea nu-mi mai pot permite să risipesc prin sindrofii timpul tot mai puțin rămas pentru a citi și a scrie. Convinși că m-au pierdut de client, cei de la ambasada rusă nu-mi mai trimit invitație. Între noi fie vorba, nu-mi trimit invitație nici cei de la Ambasada americană, de cînd s-au convins că țin să fiu și altceva decît purtătorul de cuvînt al babuinilor. Am aflat însă că niciunul dintre ștabii de la București nu răspunde invitației trimise de Ambasada rusă. Dacă vreun jurnalist sau vreun politician de mîna a doua ajunge pe acolo, se uită în toate părțile, să nu se bage de seamă c-a venit și să fie luat în tăbarcă pe motiv că e agent al Moscovei.
Sindrofii de ziua lor națională organizează toate ambasadele străine de la București. La cele reprezentînd marile puteri, Puterile garante, cum le zic eu, cîte un politician sau un demnitar răspunde invitației. La niciuna dintre aceste recepții nu există precipitarea de a fi prezent. La nici una dintre aceste recepții, invitații nu fac din prezență un motiv de fericire paradisiacă. La nici una dintre aceste recepții, nu se desfășoară, transmis în direct, spectacolul umilitor al temenelelor făcute ambasadorului, văzut ca un trimis al lui Dumnezeu pe Pămînt în vederea unei selecții prealabile pentru un post pe ștatul de funcțiuni al Raiului.
Nu știu motivele pentru care Liviu Dragnea, Viorica Dancilă și Călin Popescu Tăriceanu nu au onorat invitația. Din cîte am înțeles sau, mă rog, din cîte am presupus, e o reacție de protest nu față de SUA, ci față de ambasadorul american la București, Hans Klemm, definit printr-o aroganță ciocoiască ieșită din comun, lăsînd impresia prin comportamentul de vechil a unui Andrei Vîșinski care bea whisky.
Despre acest funcționar mărunt al Birocrației de la Washington (dacă era ceva de capul lui îl trimiteau la Moscova sau la Berlin și nu în raiaua americană numită România), convins că e un Pașă și nu un ambasador, am mai scris. Voi mai scrie pînă cînd își va luat tălpășița.
Sigur că el va rămîne în Istoria Rom’niei drept personajul cel mai semnificativ al perioadei babuinistice postdecembriste.
Indiferent de motive și ne luînd în seamă cutremurările presei TeFeListe, gestul celor trei trebuie salutat, cred eu, ca un gest normal. A merge la recepția dată de ambasador e o chestiune normală, și nu una de viață și de moarte. Pentru că, pînă la urmă, recepția dată de ambasadorul american se înscrie în rutina diplomatică de la București. Nu e un eveniment nici mai mare, nici mai mic decît celelalte sindrofii de ziua națională a țării reprezentate la București de un ambasador. Data viitoare, dacă vor mai exista atîtea televiziuni de știri, ar ține de sănătatea morală a națiunii, dacă spectacolul dezgustător de la recepția de 4 iulie n-ar mai fi transmis în direct, ca un eveniment de seamă în viața unui cătun ai cărui locuitori din bordeie și bojdeuci sînt invitați la balul cu iluminații al Boierului din Deal”, scrie Ion Cristoiu