Iohannis: Sunt alături de preşedintele Timofti în demersurile pe care le face: ”Este o situaţie foarte complicată”

kiwi smecher 1

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că este alături de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în demersurile pe care acesta le face pentru a ieşi din situaţia complicată în care se află ţara vecină şi a subliniat importanţa păstrării Republicii Moldova pe calea europeană.

Şeful statului a precizat, după participarea la sesiunea solemnă dedicată Zilei Culturii Naţionale, că ”acum puţine zile” a vorbit la telefon cu preşedintele Timofti despre situaţia politică de la Chişinău.

”Sunt alături de preşedintele Timofti în demersurile pe care le face pentru a ieşi din această situaţie complicată. Am încredere în responsabilitatea clasei politice de la Chişinău că va găsi calea cea mai bună pentru soluţionarea crizei. Sper să avem o soluţie repede şi bună”, a declarat preşedintele. El s-a arătat convins că se vor găsi soluţii care ”sunt la fel de importante pentru noi, ca şi pentru moldoveni, şi anume soluţii pentru păstrarea Republicii Moldova pe calea europeană”, având în vedere că ”acesta este lucrul care trebuie să intereseze”.

”Este o situaţie foarte complicată, sunt permanent informat şi în contact cu actorii cei mai importanţi de acolo”, a subliniat Klaus Iohannis. El nu a dorit să comenteze pe marginea noii propuneri de premier a preşedintelui Timofti pe motiv că sunt chestiuni care trebuie să se întâmple ca urmare a iniţiativei celor implicaţi.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat joi prim-ministru pe Ion Păduraru, actualul şef al Administraţiei prezidenţiale. “Am semnat decretul privind desemnarea candidatului în funcţia de prim-ministru, acesta fiind domnul Ion Păduraru”, a transmis preşedintele Nicolae Timofti.

“Am luat decizia într-o situaţie dificilă. Suntem în plină iarnă, iar multe probleme legate de buget, de asigurări în diferite domenii sunt încă în aşteptare. Când am ales candidatura dumnealui am ţinut cont de faptul că alianţa majoritară din Parlament nu a întrunit numărul necesar de voturi, fiindcă din numărul de 56 s-au retras şapte, iar Curtea Constitutională a hotărât că majoritatea absolută are dreptul la prezentarea unui candidat dacă întruneşte mai mult de 51 de mandate”, a explicat Timofti, care a respins încă o dată candidatul propus de Partidul Democrat (PDM), Vladimir Plahotniuc.

  Băsescu: Lui Buşoi nu-i dau nicio şansă la Primărie; Nicuşor Dan s-ar putea să câştige

“Fiindcă acest număr nu a fost atins, noi am propus reconfirmarea semnăturilor, însa acest lucru nu s-a intamplat. Aşa că, potrivit prevederilor CC, am hotarât să prezint un candidat din iniţiativa mea. Pe domnul Păduraru îl cunosc de mult, îl cunoaşte multă lume. Este un om cu iniţiativă, gandeşte la nivel statal. Sunt convins că întruneşte toate condiţiile de integritate pentru a ocupa această funcţie”, a subliniat Timofti.

De profesie jurist, Ion Păduraru, în vârstă de 54 de ani, a fost decan al Baroului de Avocaţi Chişinău.

Sursa: www.mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici