Întâlnire de afaceri pe Vaporul „Europa”, la Budapesta FOTO

20160603 180514

La începutl lunii iunie  la Budapesta – Ungaria, a avut loc cea de-a cincea ediţie a evenimentului Budapesta Business  Party – organizat de ITL GROUP şi ROCHAM, eveniment la care au participat reprezentanţii a  peste 50 de firme de top din Ungaria, bancheri, miniştri şi guvernanţi.

A fost invitat să participe la acest eveniment şi preşedintele Filialei Arad a Confederaţiei Patronatul Român domnul Ioan Marin Crişan,  care a fost însoţit de vicepreşedintele Marcel Măinescu şi preşedintele Filialei Harghita a Confederaţiei Patronatul Român, Mark Sorin Deszo.

Eveminetul s-a defăşurat într-o atmosferă feerică, la bordul Vaporului Europa, având drept scop, pe lângă organizarea unei cine de afaceri între parteneri, realizarea de noi legături economico – financiare.

„Este o deosebită plăcere pentru noi să fim invitaţi la un asemenea eveniment de o asemenea amploare. Este o ocazie unică să realizăm noi parteneriate, şi să avem noi oportunităţi de afaceri. Relaţia bună pe care o avem cu ROCHAM Ungaria a cărei membrii suntem ne dă posibilitatea de a veni în sprijinul membrilor Patronatului Român de a stabili noi legături şi de a colabora în diferite domenii economico-financiare”, a declarat Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei Arda a Confederaţiei Patronatul Roman la revenirea de la Budapesta.

20160603_17523820160603_17535220160603_17540920160603_175612

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Categorie: arad
Tags: afaceri, budapesta, intalnire, marin crisan, patronat, stiri arad, vapor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici