Inspecţia Judiciară a demarat luni un nou control la DNA. Verificările vizează achitările definitive din ultimii doi ani

inspectia judiciara laura codruta kovesi a mintit

Inspecţia Judiciară a demarat, începând de luni, un control tematic la structura centrală DNA, verificările vizând, printre altele, şi lucrările ce au avut ca obiect achitările definitive înregistrate în perioada 2016 – primul semestru al anului 2017 scrie mediafax.ro

7405955 mediafax foto marian ilie

Inspecţia Judiciară a demarat luni un nou control la DNA. Verificările vizează achitările definitive din ultimii doi ani

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare au anunţat că, începând de luni, instituţia face un control tematic la structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 “Controlul tematic a fost dispus prin Ordinul inspectorului şef nr. 37/2018, având la bază Hotărârea nr. 686 din 31 octombrie 2017 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 5115/IJ/982/DIP/2017 privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente, de către conducerea structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestei direcţii”, arată Inspecţia Judiciară.

Printre obiectivele verificărilor, se numără primirea, înregistrarea şi circuitul lucrărilor având ca obiect achitările definitive înregistrate în perioada 2016 – semestrul I 2017, evidenţa acestor activităţi, verificarea îndeplinirii obiectivelor înscrise în programele de activitate vizând perioada 2016 – semestrul I 2017 referitoare la situaţia achitărilor definitive înregistrate, verificarea situaţiei achitărilor definitive înregistrate în perioada 2016 – semestrul I 2017 la nivelul Secţiei judiciare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, identificarea în fiecare caz a datei sesizării primei instanţe şi a momentului pronunţării soluţiei definitive, informările privind hotărârile definitive de achitare, întocmite în temeiul Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind hotărârile definitive de achitare şi restituire, pronunţate de instanţe, dar şi măsurile dispuse de procurorii cu funcţii de conducere pentru organizarea activităţii privind achitările definitive înregistrate în perioada 2016 – semestrul 1 2017.

 La începutul săptămânii trecute, Inspecţia Judiciară a anunţat că a început un alt control la DNA, acesta având scopul de remediere a deficienţelor constatate la verificarea anterioară. Controlul a fost efectuat, potrivit instituţiei, în perioada 16-20 aprilie.
Categorie: mandri.ro
Tags: control tematic, csm, dna, inspectia judiciara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici