Iei etnobotanice pentru consum propriu? Nu vei mai putea fi pedepsit penal, zice ICCJ

6417033831 2ab8f39dbe b

Pedeapsa cu închisoarea sau amenda penală din Legea privind combaterea operațiunilor cu produse precum etnobotanicele nu vizează consumatorul final care își procură produsele cu efecte psihoactive pentru consum propriu, potrivit unei decizii recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Din momentul când aceasta va apărea în Monitorul Oficial, românii care-și cumpără etnobotanice pentru consum propriu nu vor mai putea fi pedepsiți penal potrivit acestei legi, fapt care ar putea duce la creșterea consumului de astfel de substanțe.

Decizia completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia ICCJ nr. 10/2018 din 12 septembrie 2018) stabilește că procurarea unor astfel de produse de către români, în calitate de consumatori finali, pentru consum propriu nu este infracțiune. Interpretarea Curții va deveni obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ (care stabilesc sancțiunea penală – n.red.)”, concluzionează Înalta Curte în recenta sa decizie, potrivit comunicatului instituției.

  Incident violent, filmat la metrou, in Munchen. Motivul pentru care un grup de imigranti a atacat doi pensionari. VIDEO

În termeni mult simplificați, cel care cumpără etnobotanice pentru consumul propriu nu poate fi sancționat penal potrivit Legii nr. 194/2011, unde se prevede că se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă fapta persoanei care, fără autorizație, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse etnobotanice (chestiunea nu are legătură cu drogurile).

“Organizația VeDemJust atrage atenția că decizia curții supreme va avea drept efect imediat creșterea numărului de consumatori, efectul fiind dezastruos pentru cei care le consumă (stări de vomă, leșin, halucinații, deces), ei constituind totodată un pericol pentru siguranța fizică a celor din jur. Evident, se va intensifica și traficul cu asemenea substanțe. Ca urmare, asociația VeDemJust propune Guvernului adoptarea rapidă a unei OUG care să corecteze textul găsit ca fiind imperfect de către ICCJ și să incrimineze, de asemenea, deținerea în vederea consumului propriu de etnobotanice”, transmite organizația VeDemJust pe pagina proprie de Facebook.

Categorie: mandri.ro
Tags: consum propriu, consumator, etnobotanice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici