Hillary Clinton are un avans de doar 1% în faţa lui Donald Trump

trump 1

Solidaritatea tot mai mare a republicanilor faţă de Donald Trump l-a ajutat să se apropie la o diferenţă de doar un punct procentual faţă de adversara democrată Hillary Clinton, în timp ce liderii republicani care l-au criticat au poziţii vulnerabile, potrivit unui sondaj Washington Post / ABC News.

Majoritatea potenţialilor alegători au semnalat că nu sunt influenţaţi de hotărârea FBI de a relua ancheta în cazul emailurilor private ale lui Hillary Clinton. Peste 60% dintre alegători susţin că noua investigaţie FBI nu reprezintă nicio diferenţă pentru ei, în timp ce 34% tind să nu o mai voteze pe democrată, potrivit sondajului The Washington Post / ABC News efectuat în perioada 28-29 octombrie.

La nivel general, Hillary Clinton este creditată cu 46% din voturi, iar Donald Trump s-a apropiat la doar un punct procentual, fiind la nivelul de 45%. Gary Johnson, candidatul Partidului Libertarian, are 4%, iar Jill Stein, de la Partidul Verzilor, 2%. În urmă cu o săptămână, Hillary Clinton avea un avans de 2% în faţa lui Donald Trump (47-45%).

“Solidaritatea din ce în ce mai mare a republicanilor a contribuit la creşterea susţinerii pentru Donald Trump. În rândul simpatizanţilor republicani, Donald Trump are o susţinere de 87%, faţă de 83% acum o săptămână, şi comparativ cu popularitatea de 88% a lui Hillary Clinton în rândul electoratului democrat”, explică ziarul The Washington Post.

sursa: www.mediafax.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: clinton, prezidentiale, republicani, sua, trump

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici