Grecii sunt de trei zile în grevă generală, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate

grecia 1460012658

Sindicatele din sectorul public şi cel privat au anunţat o grevă generală de vineri până duminică inclusiv, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate impuse de guvernul grec de stânga, avertizând asupra unor viitoare greve, relatează Associated Press.

Sindicatele au anunţat vineri o grevă suplimentară pentru următoarele după zile, după ce făcuseră apel la angajaţi să intre în grevă duminică.

Instituţiile de stat şi-au suspendat activităţile, printre care serviciile de transport public, oficiile municipale, dar şi companii private şi instituţii media.

Cursele maritime dinspre continent spre insulele greceşti vor fi suspendate până marţi dimineaţă.

Medici, dentişti şi jurnalişti s-au alăturat grevei generale, în timp ce avocaţii au refuzat să mai apară la procese de luni întregi.

Greva are loc înaintea dezbaterii de duminică seară a unui proiect de lege privind reformarea sistemului de pensii, o reformă propusă de guvernul grec pe fondul condiţiilor impuse de creditorii internaţionali pentru acordarea celei de-a treia tranşe de 86 de miliarde de euro din programul de susţinere financiară.

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: austeritate, greci, protest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici