Gabriel Oprea s-a razgandit. De la “nu doresc imunitate” la “trimiteti dosarul inapoi la DNA” in mai putin de o saptamana

gabriel oprea

Avocatul presedintelui UNPR, senatorul Gabriel Oprea, a solicitat Comisiei juridice a Senatului restituirea dosarului referitor la acesta la DNA, au declarat, marti, pentru AGERPRES, surse parlamentare.

 

Potrivit acestora, avocatul ar fi motivat solicitarea prin faptul ca doi procurori nu ar fi avut competenta sa faca cercetari, sustinand in aceste conditii ca “a fost ilegala inceperea cercetarii in acest caz”.

Totodata, Oprea cere prin avocatul sau ca DNA sa aiba mai intai un punct de vedere si, ulterior, sa se pronunte Comisia juridica a Senatului.

“A trimis avocatul (senatorului Gabriel Oprea – n.r.) un punct de vedere, o intampinare depusa catre membrii Comisiei juridice”, au mai declarat sursele.

Comisia juridica a Senatului analizeaza, marti, cererea privind incuviintarea inceperii urmaririi penale a senatorului Gabriel Oprea, urmand sa intocmeasca ulterior un raport consultativ, pe care il va inainta Biroului permanent pentru a fi introdus pe ordinea de zi a plenului.

Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Nationala si ministru al Afacerilor Interne, in legatura cu savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul in perioada in care a detinut functia ministeriala.

Conform DNA, infractiunea de abuz in serviciu consta in folosirea resurselor umane si materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, in mod nelegal, insotirea deplasarilor efectuate de ministru cu echipaje ale politiei rutiere.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici