Frigul ar putea fi un aliat în curele de slăbire

0106 cold weather

Frigul ar putea fi un aliat bun în curele de slăbire, potrivit unor cercetători de la Universitatea din Geneva care au realizat mai multe experimente și au publicat rezultatele în revista Cell. Conform studiului publicat frigul este inamicul anumitor bacterii prezente în flora intestinală care ar favoriza luarea în greutate, relatează metronews.fr.

După ce multe studii au demonstrat că bacteriile din flora intestinală pot juca un rol important în ce privește greutatea corporală, cercetătorii de la Universitatea din Geneva au vrut să afle cum reacționează acestea dacă se modifică mediul subiectului. Astfel, câțiva șoareci au fost supuși un timp la o temperatură exterioară de 6 grade Celsius. În urma examinării, după desfășurarea experimentului, s-a observat că flora intestinală a șoarecilor se alterase semnificativ, bacteriile modificate de frig blocând luarea în greutate.

Mergând mai departe cu demonstrația, cercetătorii au extras bacteriile modificate de frig și le-au implantat altor șoareci. Aceștia din urmă, nu numai că au prezentat o ameliorare rapidă a asimilării glucozei de către organism, dar au rezistat și mai bine la frig. Și, nu în cele din urmă, au pierdut în greutate.

Cercetătorii au constatat totuși că, după trei săptămâni de expunere la frig, pierderea în greutate avea tendința să se stabilizeze. Intestinul a crescut puțin în volum pentru a putea absorbi nutrienții și, prin urmare, compensa slăbirea.

Cercetătorii au concluzionat că bacteriile din flora intestinală ar putea juca un rol semnificativ de reglare a greutății, mai ales dacă li se modifică mediul. Acest lucru confirmă teoriile asupra legăturii directe între obezitate și flora intestinală, iar cercetările oamenilor de știință de la Universitatea din Geneva reprezintă o veritabilă pistă în domeniul luptei împotriva obezității, încheie metronews.fr.

  Autobuzele turcești, vândute Primăriei Capitalei cu 60.000 euro mai scumpe ca in Malta

sursă: www.agerpres.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: bacterii, cercetatori, frig, iarna, slabit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici