“Fraților, vine diavolul duminica viitoare!”

pr. Galeriu 1

Despre Părintele Galeriu, circula o istorioară de pe vremea când era tânăr preot la o parohie, unde nu se prea înghesuiau oamenii la Biserică.

Mai nimeni nu mergea la biserica, in afara de cantor, vreo doua-trei batranele si vreo doi-trei mosnegei.

Intr-o duminica, la predica, parintele Galeriu le zice celor o mana de credinciosi veniti la slujba:

„Oameni buni, rugați-vă pentru mine că mi-a apărut dracul și mi-a zis că sâmbătă la șase se arată la noi în Biserică“.

Ăia au zis: „Bine Părinte“ și s-au dus acasă și au răspândit vestea în tot orașul.

Și, sâmbătă, pe la patru și jumătate, începe să apară lume în jurul bisericii. Întâi băbuțele, după aceea copiii, mai la spate așa și oameni mai serioși, să vadă și ei ce drăcovenie o mai fi și asta. Și stau, și stau, și așteaptă și după multă tensiune, la ora șase se face o liniște totală. Ici acolo câte un țipăt că a leșinat cineva.

Se face șase și cinci, șase și zece, șase și un sfert… În sfârșit, apare Părintele în ușa bisericii și zice: „Fraților, dracu-i tot drac, n-ai ce-i face! Iar ne-a mințit! Dar mă uit la voi și mă întreb: dacă pentru necuratu“ ați venit atâția, pentru Dumnezeu măcar jumătate nu puteți veni la Biserică?

În Biserică e Dumnezeu de-adevăratelea, Se dă Dumnezeu acolo, gratis!“.

sursa http://sursa http://www.crestinortodox.ro/forum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici