Franţuzoiaca Clotilde Armand şi-a lansat candidatura pentru Primăria Sectorului 1 pe malul lacului. Proiectul electoral: „Litoralul Bucureşti“

orig 3

Candidatul USB pentru Primăria Sectorului 1, Clotilde Armande, franţuzoiacă cu cetăţenie română, şi-a lansat candidatura într-un mod total diferit faţă de alte persoane înscrise în cursa pentru alegerile locale, aceasta optând pentru o conferinţă pe malul Lacului Băneasa, loc unde a vorbit şi despre unul din principalele puncte ale programului, „Litoralul Bucureşti“.

Clotilde Armand a reuşit să-i surpindă pe jurnalişti şi pe susţinătorii săi de la prima ieşire publică în postura de candidat al Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB) pentru Sectorul 1. Într-un decor natural, pe un teren aflat la intersecţia între Lacul Băneasa şi Lacul Griviţa, candidata USB, partid condus de Nicuşor Dan, a vorbit despre cariera sa şi programul politic. Uneori, candidata USB a fost întreruptă de persoane care locuiau la doar câţiva metri de locul lansării, Clotilde Armand cunoscând o parte din nemulţumirile reale ale electoratului, cele de pe teren.

„Probabil vă întrebaţi de ce v-am chemat tocmai aici. Locul de aici exemplifică ce trebuie salvat. Dar o să vorbim mai târziu despre proiectul «Litoral Bucureşti», un exemplu de proiect care se poate realiza fără prea multe costuri“, declara Clotilde Armand arătând spre Lacul Băneasa, înainte de începerea conferinţei de lansare a candidaturii sale.

Având alături de ea pe Nicuşor Dan, candidatul USB pentru Primăria Generală, franţuzoaica Clotilde Armand le-a vorbit celor prezenţi despre studiile sale şi cariera sa din mediul privat.

„Vreau să administrez în mod profesionist primăria Sectorului 1. Sunt gata să renunţ la postul şi la salariul de director de companie pentru a prelua primăria, chiar dacă asta înseamnă întreruperea unei cariere profesionale plină de satisfacţii“, a subliniat Clotilde Armand disponibilitatea sa de a ieşi din mediul de afaceri pentru a se ocupa de administraţie.

Atac la PSD şi PNL

Candidatul USB pentru Sectorul 1a aruncat săgeţi, de la începutul conferinţei de presă, înspre marile partide care conduc primăriile bucureştene. „Vreau să evităm continuitatea în rău pe care ne-o propun partidele politice. Am avut neşansa de a avea în ultimii 26 de ani foarte mulţi primari, impuşi de eternele partide PNL-PSD-PDL şi aliaţii lor, care au urmărit doar propria îmbogăţire ilicită. Nu e nevoie in Sectorul 1 de autostrăzi urbane, telegondole, sau să mutam sediul primăriei“, a afirmat Armand cu trimitere la promisiunile bombastice de campanie.

În programul de campanie, Clotilde Armand a subliniat faptul că printre obiectivele sale politice sunt introducerea centrelor medicale de cartier pentru a degreva camerele de gardă ale spitalelor, construirea de aziluri pentru cei cu situaţii materiale precare şi nu în ultimul rând sprijinirea pieţelor agroalimentare, aşa cum fac şi în francezii în localităţile lor.

  Champions League: Pierdut „galactici” în Germania, se declară nuli!; Remiză în duelul „șeicilor”

Deschiderea de creşe, printre principalele subiecte ale campaniei

„În sectorul 1 mai avem încă peste 1.000 de hectare de spaţii verzi, chiar dacă lăcomia primarilor şi a rechinilor imobiliari le diminuează în fiecare an. Ne propunem conservarea şi chiar creşterea lor“, a mai spus Clotilde Armand.

Un alt punct al programului candidatei USB este cel legat de necesitatea deschiderii de creşe şi grădiniţe, temă de campanie care până acest moment a mai putut fi regăsită în discursurile celor din PMP şi PNL.

Nicio televiziune nu a fost prezentă la lansarea Clotildei Armand.

A promis combaterea fenomenului corupţiei prezent în administraţia publică prin două mari filiere: atribuirile de contracte publice şi eliberarea certificatelor de urbanism.

Litoral în centrul Bucureştiului

Marele proiect propus de franţuzoaica Armand este „Litoral Bucureşti“, adică amenajarea unei plaje şi punerea la punct a lacurilor bucureştene pentru ca spaţiul din jurul acestora să devină loc de promenadă pentru cei din Capitală.

 

Candidatul USB la Primăria Sectorului 1,Clotilde Armand, şi candidatul USB la Primăria Generală, Nicuşor Dan. FOTO Inquam Photos

„Un exemplu de proiect cu bani puţini şi impact major pe care îl poate realiza un primar competent şi cinstit: Litoral Bucureşti. Ce alt oraş din Europa ar mai putea să ofere cetăţenilor 10 kilometri de plajă în inima oraşului, cu 30.000 de copii, adolescenţi, adulţi, persoane vârstnice care pot face baie în apă de bună calitate în zilele calde de vară? Este doar un exemplu al beneficiilor pe care poate să le aducă o administraţie competentă unui oraş ca «Micul Paris”». Va fi chiar mai bine decât faimoasa «Paris Plage» estivală amenajată an de an pe malurile Senei, pentru că, spre deosebire de parizieni, bucureştenii vor putea şi să se scalde, la doi paşi de casă“,  adăugat Armand care s-a poziţionat încă o dată împotriva  administraţiei pe care a acuzat-o că a pactizat cu oamenii de afaceri.

„Primarii anteriori au reuşit să ocupe parcurile cu spaţii de „fiţe”, cu restaurante ilegale, baruri şi cluburi pentru interlopii cu bani, pe care-i frecventează acum în penitenciar. Noi vrem să ne ducem la ştrand, să facem plajă când e cald, cu familia, cu prietenii. Este spaţiul nostru natural, trebuie să ni-l luăm înapoi!“, a punctat la final candidata USB pentru Sectorul 1.

La final, cei prezenţi au fost invitaţi să ajute la strângerea gunoaielor din zona în care a avut loc conferinţa de presă, nu înainte de a servi macarons.

 

Sursa: www.adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici