Trei zile de distracţie pentru cei peste 25 de mii de arădeni care au ales să petreacă la Festivaul Berii, care a avut loc în weekend, în parcul Eminescu. A fost un festival care a amintit de vremurile de demult când acesta se organiza. Un festival care a fost reluat după ani de absenţă şi care a venit cu ceva nou. Pe lângă muzică bună a avut şi mâncare, dar şi multe sortimente de bere. Nu au lipsit clătitele sau limonada. A fost un colţ şi pentru cei mici, unde au fost pictaţi pe faţă.
Arădenii au fost atraşi şi de felul în care au fost organizate locurile în care se servea mâncarea. Se stătea comod pe diferite forme de fotolii sau scaune.
Vineri seara numărul participanţilor a fost de 7.000 de persoane, sâmbătă numărul a fost de peste 10.000, iar dumincă 8.000 de arădeni au ales să petreacă la festival. Chiar dacă, duminică, unii au fost speriaţi de câţiva stopi de ploaie şi au rămas acasă, au urmărit transmisiunile live făcute pe Facebook.
Sâmbătă atmosfera a fost întreţinută de El Nino, The Motan’s şi Cargo, iar duminică de Iband, DJ Project şi Direcția 5.
„Am fost atât ziua cât şi seara la concerte. Mi-a plăcuut ideea şi aşa am putut şi noi petrece câteva ore în natură”, spune Mihaela Livia, una dintre arădencele care au mers în fiecare seară la festival.
De la burger până la frigărui, peşte, mici şi cartofi prăjiţi, la festivalul s-au găsit de toate. Astfel, gurmanzii au avut de unde alege. În timpul concertelor, când numărul participanţilor a fost destul de mare o parte dintre comericianţi au rămas fără bere, semn că vânzările au mers destul de bine.
Mai multe imagini de la festival pot fi văzute mai jos.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=433307680472861&id=413966172407012
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=432893817180914&id=413966172407012