FOFO Jurnalist arădean bătut pe un şantier

jurnalist 2

Un jurnalist arădean a fost agresat fizic, cu o bâtă, de către un muncitor în timp ce se afla în documentare pe șantierul de pe pasajul de la CET.

Este vorba despre jurnalistul Valentin Goran, de la Jurnalul Arădean şi aradon care se afla, marţi, în documentare echipat corespunzător cu vestă reflectorizantă, ecuson şi legitimaţie.

În primă fază, muncitorul i-a rupt ecusonul jurnalistului cu o smucitură violentă de braț, dar și vesta reflectorizantă cu însemnele Media. Mai apoi, muncitorul, care avea o bâtă din lemn, de aproximativ un metru, a început să lovească. Jurnalistul a încercat să fie calm să se apere şi să nu răspundă violenţei.

Valentin Goran a parcat mașina la intrarea pe șantier și s-a îndreptat spre dirigintele de șantier pentru a se prezenta și a cere permisiunea să facă câteva poze. Permisiune ce i-a și fost acordată de șeful de șantier.

După ce mi-am terminat treaba, am fost anunțat că mașina, cu care am mers la faţa locului, blochează un utilaj care trebuia să stropească cu apă nisipul de la intrarea de pe centură spre pasaj dinspre Micălaca, în drept cu CET-ul. Am mers în pas alergător pentru a lua mașina. Ei bine, când am ajuns la autoturism, un muncitor, care mișca tot timpul o bâtă în mână a început să  mă înjure ca la ușa cortului. Am încercat să îi explic că voi pleca și că îmi pare rău, dar și că sunt din presă și am făcut o documentare. A urmat actul de violență prin care, în mod inexplicabil, muncitorul a rupt vesta și ecusonul cu o smucitură violentă și a început să dea cu bâta, cu mâna liberă și picioarele în mine. Pentru a mă feri de loviturile dirijate spre cap, m-am apropiat foarte mult de muncitor. Am fost lovit în obraz și în mâna stângă, în încercarea de a mă apăra. Mai apoi, a urmat apelul la numărul unic de urgență 112 și într-un timp foarte scurt a sosit și echipajul de jandarmi. După sosirea janadarmilor, muncitorul a aruncat, firește, bâta din mână și a declarat că îi pare rău de cele întâmplate. A dat vina pe faptul că este cu nervii la pământ și că este foarte stresat”, a declarat jurnalistul.

  Sala de evenimente ,de pe Strandul Neptun inchisa de pompieri

Acesta spune că nu va merge în instanţă şi că îl iartă pe muncitor. Jandarmii însă i-au aplicat o amendă contravențională, în valoare de 200 de lei.

 

 

jurnalist bb jurnalist 2 jurnalist b 2 jurnalist b...

Categorie: arad
Tags: arad, batut, goran, junralist, santier, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici