Fiul președintelui Turciei, anchetat în Italia

erdogan family

Procurorii din Bologna au deschis o investigație în cazul afacerilor lui Bilal Erdogan, fiul de 35 de ani al președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care locuiește acum în Italia cu familia, țară în care studiază pentru un doctorat la o filială John Hopkins University, scrie The Telepgraph.

Investigația a pornit după ce Murat Hakan Uzan, un om de afaceri și un opozant al puterii din Turcia, a oferit indicii despre posibila implicare a lui Bilal Erdogan în spălare de bani în Italia.

Uzan, aflat în exil în Franța, susține că a fost persecutat de regimul Erdogan și spune că Bilal Erdogan își ține banii in Italia, pe care o consideră o ascunzătoare foarte bună, în cazul în care ar avea probleme în Turcia.

Uzan a depus o plângere penală la procuratura din Bologna și îl acuză pe fiul președintelui turc că încalcă legislația italiană aducând în țară sume mari de bani fără a le declara. Dosarul de spălare de bani a fost încredințat procurorului șef din Bologna.

Până acum au fost publicate mai multe interceptări telefonice din care ar rezulta că membri ai familiei Erdogan și apropiați ai acestora vorbesc despre sume foarte mari de bani cash. Conversațiile ar fi avut loc în decembrie 2013, când au fost reținuți fiii a trei miniștri din cabinetul condus pe atunci de Erdogan. Autoritățile turce au susținut că înregistrările sunt trucate.

Bilal, unul dintre cei patru copiii ai președintelui Erdogan, este implicat în mai multe afaceri în domeniul transportului maritim de mărfuri și petrol. Presa rusă a susținut că a fost implicat în traficul cu petrol provenind de la organizația Stat Islamic, dar și din Regiunea Autonomă Kurdistan din Irak, petrol care părăsește Irakul în mod ilegal, atât timp cât, potrivit legii, este proprietatea guvernului central de la Bagdad.

  WikiLeaks a publicat mii de documente secrete ale partidului lui Erdogan. Romania apare în fisierele secrete ale Turciei

Sursa: cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici