Favorizarea unei escroace de către șefi din SRI și IPJ se confirmă. Aceasta a fost încarcerată la Arad

sri serviciul roman de informatii.fpoindy2q1

Articolul intitulat “Cel mai periculos grup infracțional din istoria Sătmarului” a avut un intertitlu “Cum a ajuns să scape Poliția și SRI-ul o escroacă versată condamnată” cu următorul conținut: “Colonelul Dragoș Vasile și comisarul șef Șugag Emilian se află în relații apropiate și cu numita Ionescu Mădălina, concubina afaceristului Ghiriti Viorel, având domiciliul în București și stabilită de câțiva ani în Satu Mare, care a fost condamnată și este cercetată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune, transmite Cotidianul.

Aceasta a suferit o condamnare definitivă la închisoare cu executare pentru că l-a înșelat pe un om de afaceri din zona Oașului de la care a pretins și a primit suma de 200.000 de euro în schimbul căreia i-a promis că îi va rezolva să cumpere gara din Snagov și 12 vagoane de tren.

A executat însă doar puțin peste un an din pedeapsă la Penitenciarul Arad, de unde a fost liberată condiționat, în mod suspect, în cursul lunii iunie 2015, deși a manifestat o conduită necorespunzătoare, provocând mai multe scandaluri și folosind nelegal un telefon mobil.

Concubinul său a afirmat că a fost liberată cu concursul colonelului Dragoș Vasile, care a apelat în acest sens la un șef din SRI Arad, a cărui soție este avocată și a fost angajată în cauza având ca obiect cererea de liberare condiționată a numitei Ionescu Mădălina.

Același concubin a afirmat că, pentru ca susnumita să fie liberată condiționat, colonelul Dragoș ar fi aranjat cu comisarul șef Șugag Emilian să nu se afle că aceasta mai avea trei dosare de înșelăciune în curs de cercetare la Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare. Cert este că IPJ Satu Mare a tergiversat și tergiversează în continuare instrumentarea celor trei dosare ale numitei Ionescu Mădălina.

În această iarnă, colonelul Dragoș i-a ajutat pe cei doi concubini apropiați să-și găsească o locuință cu chirie în apropierea sediului SRI Satu Mare. În toamna anului 2015 Ghiriti Viorel și Ionescu Mădălina au fost văzuți împreună cu comisarul șef Șugag Emilian în supermarketul Real din Satu Mare.”

Afirmațiile din acest intertitlu ne-au fost confirmate pe deplin de răspunsul primit recent de senatorul independent de Satu Mare, Valer Marian, la o întrebare adresată ministrului Justiției, Raluca Prună, având ca obiect ”Favorizarea numitei Ionescu Mădălina cu ocazia liberării condiționate și a soluționării unor dosare penale“.

Potrivit răspunsului transmis de primul adjunct al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Bogdan Licu, numita Ionescu Mădălina a fost condamnată, prin sentința penală nr. 144/ 18.06.2013, pronunțată în dosarul Tribunalului Satu Mare nr. 468/83/2013, rămasă definitivă prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, nr. 2179/26.06.2014, la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și înșelăciune, pentru care a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul emis de Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, în dosarul nr. 10/P/2012.

  Peste 1600 elevi sunt așteptați la Târgul Educației de la Expo

În urma acestei condamnări, numita Ionescu Mădălina a fost încarcerată în Penitenciarul Arad în baza mandatului de executare nr. 182/2013/ 27.06.2014. Prin sentința penală nr. 1932/09.09.2015, Judecătoria Arad a respins cererea de liberare condiționată formulate de susnumita, în motivarea soluției arătându-se că aceasta a avut o atitudine oscilantă în perioada executării pedepsei, în sensul că a fost sancționată disciplinar de două ori și recompensată de cinci ori.

După circa o lună, Tribunalul Arad a admis însă, cu o motivare discutabilă, prin decizia penală nr. 409/15.10.2015, contestația formulată de susnumita și a dispus liberarea sa condiționată. Condamnata a fost asistată în ambele cauze de către avocatul ales Chițoi Diana din Baroul Arad.

Pe de altă parte, din răspunsul primit rezultă că, potrivit datelor comunicate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în perioada executării pedepsei, numita Ionescu Mădălina era cercetată în patru cauze penale aflate în lucru la Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, care sunt înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în dosarele nr. 3448/P/2012, 4485/P/2013, 1211/P/2014 și 1882/P/2014. În toate aceste dosare era începută urmărirea penală împotriva susnumitei, pentru fapte grave de înșelăciune, la data liberării sale din penitenciar.

În aceste condiții, punem următoarele întrebări : De ce Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare nu a înștiințat Penitenciarul Arad cu privire la faptul că numita Ionescu Mădălina era cercetată și urmărită penal în patru dosare aflate în lucru, pentru fapte grave de înșelăciune? De ce nu a solicitat Tribunalul Arad date în sensul dacă susnumita este cercetată, urmărită sau inculpată în alte cauze penale?

De ce a tergiversat și tergiversează în continuare Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare soluționarea celor patru dosare susmenționate, în condițiile în care prima sesizare a avut loc în data de 12.08.2012 în dosarul nr. 3448/P/2012, la data de 21.11.2013 în dosarul nr. 4485/P/2013, la data de 31.03.2014 în dosarul nr. 1211/P/2014, respectiv la data de 29.05.2014 în dosarul nr. 1882/P/2014 ?

Cine a intervenit și cine a favorizat-o pe numita Ionescu Mădălina, având în vedere că dosarele sale nu au fost soluționate în patru, în trei respectiv în doi ani de la prima sesizare, deși aveau ca obiect o infracțiune relativ simplă? Considerăm că la aceste întrebări poate să răspundă Serviciul Teritorial Oradea al DNA, inclusiv ofițerul de poliție judiciară Șugag Luminița, soția comisarului șef Șugag Emilian, fost șef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate, actualmente adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, funcție în care a afost numit în a doua parte a anului trecut. Redăm în continuare răspunsul transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și hotărârile judecătorești la care am făcut referire.

satum1

satum2satum2

satumare3

satumare4

satum5

satum6

satum7

satum8

satum9

satum10

satum11

satum12

satum13satum14

satum15

satu16

satum17

satum18

satum19satum20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici