Exclus din BOR, celebrul Pomohaci va cânta pentru Ludovic Orban, Daniel Constantin, Raluca Țurcan și Petre Daea: Invitația a fost făcută de un primar PNL

Niciun comentariu

Exclus din rândurile Bisericii ortodoxe române în cursul zilei de vineri, deja fostul preot Cristian Pomohaci își continuă seria de turnee în calitate de interpret de muzică populară. Duminică va merge la festivalul de la Jina, din Mărginimea unde sunt așteptați Ludovic Orban, Daniel Constantin și Petre Daea, printre alți politicieni, scrie Turnul Sfatului.

Decizia de caterisire a preotului Cristian Pomohaci a fost luată în cursul zilei de vineri de către Cosistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iulia, ca urmare a faptului că fața bisericească din județul Mureș a încercat să corupă sexual un minor.

Cu toate acestea, oamenii din Mărginimea Sibiului îl așteaptă duminică, la cea de-a 47-a ediție a festivalului „Sus pe muntele din Jina”, arată primarul din comuna al cărei locuitori sunt în majoritate ciobani.

„Noi am vorbit, practic, de prin aprilie despre acest lucru, când încă nu se discuta despre alte aspecte. Căci la noi în comună s-a dorit a fi adus Cristian Pomohaci și la edițiile anterioare, dar nu s-a putut, avea alt program. Acum, noi am semnat contract cu ansamblul din Jidvei și lor le-am cerut să îl aducă și pe Cristian Pomohaci.Oamenii îl apreciază, nu se pune problema de așa ceva. Am anunțat de mai demult programul, nimeni din sat nu a spus nimic. Am avut zilele trecute și ședință de consiliu local și nici acum nu a spus nimeni să nu mai fie prezent pe scenă“,declară Vasile Beschiu, primarul comunei Jina.

„Sus pe muntele din Jina” este un eveniment organizat de administrația locală, iar printre cei care au fost invitați oficial se numără zeci de politicieni, a căror prezență este anunțată pentru ziua de duminică, când după ora 14:00 este așteptat să urce pe scenă și Cristian Pomohaci. Printre spectatorii din fața scenei va fi și președintele PNL, Ludovic Orban. Întrebat despre prezența lui Pomohaci, liderul liberal s-a eschivat de la un răspuns clar. „Nu mă întrebați pe mine, că nu știu cine susține spectacolul folcloric. Eu am fost invitat de primarul nostru la eveniment care este unul important. Este un loc în care întotdeauna am venit cu plăcere, e un mod de a intra în contact direct cu oamenii“, s-a rezumat Orban de la comentarii.

Tot ca prezență sigură este dat și Daniel Constantin, președintele recent înființatului partid
Pro România. El nu a dorit deloc să comenteze subiectul prezenței lui Pomohaci. „Eu am mai fost acum trei ani și revin cu plăcere. Dincolo că e o localitate foarte frumoasă vorbim de tradiții. Eu am încurajat întotdeauna tradițiile și îmi place că sunt duse mai departe“, a preferat să răspundă, scurt, fostul lider ALDE.

În afara celor doi, la festival mai este așteptat și Petre Daea, ministrul Agriculturii, însă acesta nu a putut fi contactat pentru declarații. „De asemenea, la eveniment vor participa președintele Consiliului Judeţean Sibiu , Daniela Cîmpean şi vicepreședintele Marcel Luca , prefectul județului, Lucian Radu , prim-vicepreședintele liberal Raluca Turcan-deputat de Sibiu, președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif , parlamentari din județul Sibiu precum şi din Alba , Vâlcea și Argeș și primari din alte localități“, se arată în comunicatul transmis de Primăria Jina.

Category: Arad
Tags: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu