Everest nu mai este cel mai înalt munte din lume. Vezi culmile care l-au depășit

mount chimborizo ecuador equator tallest mountain

La întrebarea care este cel mai înalt munte din lume? Toţi vor răspunde Everest, dar acest lucru pare să nu fie tocmai adevărat.

 

Cu o înălţime de 8.848 metri deasupra nivelului mării, Everestul este depăşit de alte vârfuri înalte. Dacă e să măsurăm această distanţă de la centrul Pământului, prin crusta ridicată din apropierea Ecuatorului, Muntele Chimborazo din Ecuador este de departe “cel mai înalt munte”.

Măsurând doar ce se află deasupra nivelului mării, aceast munte are numai 6.268 de metri înălţime, dar când măsurătoarea se face de la Nucleul Pământului, înălţimea ajunge cu 2.168 metri peste cea a Everestului. Acest lucru înseamnă că, deşi Everestul poate fi cel mai înalt vârf de pe Pământ, Chimborazo poate fi cel mai proeminent, ceea ce înseamnă că “iese” înn evidenţă mai mult decât oricare altul.

Dar mai există şi Mauna Kea, un vulcan adormit de pe insula Hawaii. Cu cei 4.207 metri deasupra nivelului mării, aceasta nu se poate apropia nici de Everest, nici de Chimborazo.  Dar dacă  apa din jurul muntelui este îndepărtată, atunci înălţimea acestui munte va ajunge la 9.330 de metri.

 

Motivul pentru care acest vulcan vechi este atât de înalt este că acesta stă aşezat pe crusta oceanică, care e mai densă decât crusta continentală pe care stă Everestul. Iar crusta oceanică poate suporta greutatea unor munţi mai înalţi decât crusta continentală.

 

În orice caz, acest lucru păleşte în comparaţie cu adâncimile celui mai adânc punct din ocean. Challenger Deep, găsit la sudul arhipelagului japonez, de 10.984 metri sub suprafaţa oceanului. Cu această adâncime, groapa este cu 2.136 de metri mai adâncă decât înălţimea Muntelui Everest.

  A fost descoperită o nouă lună în sistemul nostru solar

 

Dar să ne uităm şi ce se întâmplă dincolo de atmosfera Pământului. Olympus Mons este un vulcan pe Marte care acum este stins şi a ajuns la o înălţime de 21.229 metri. Fapt care-l face de aproximativ 2,4 ori mai mare decât înălţimea Everestului.

 

Vorbind de vulcani, Io – este obiectul vulcanic cel mai activ descoperit vreodată. În prezent, acesta orbitează în jurul lui Jupiter şi scuipă materie sulfuroasă. Graţie activităţii vulcanice explozive la suprafaţă şi unei atmosfere aproape inexistente, care oferă aproape zero rezistenţă şi o rezistenţă scăzută a câmpului gravitaţional, unele dintre aceste materii aruncate din vulcan pot ajunge la înălţimi de 500 km.

 

mt-chimborazo-the-tallest-mountain-in-ecuador-and-the-point-on-earth-closest-to-the-sun--70892

 

2764959-publimedia-shutterstockSursa:descopera

Categorie: mandri.ro
Tags: Chimborazo, culmi, everest, inalt, inaltime, Munte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici