Emy Drăgoi și fiicele sale – recital la Târgul de Primăvară. Vezi aici tot programul!

emy dragoi

În acest sfârșit de săptămână, la Târgul de primăvară sunt programate mai multe recitaluri dar și activități pentru copii.

Printre invitații care vor urca pe scena din fața Palatului Administrativ se află și acordeonistul Emy Drăgoi care va fi acompaniat la vioară de fiicele sale Bianca și Alessia Drăgoi.

Emy Drăgoi va aduce în fața publicului cântece cunoscute din folclorul tradițional românesc de pe albumul „Etno Fonia“, dar și piese de jazz manouche și nu numai.

Din Republica Modova vor sosi, la Arad, Cornelia Tihon și taraful Daniel Bădoi care, vor intrerpreta melodii specifice sărbătorilor de primăvară, dar vor avea și  interpretări la diverse instrumente tradiționale românești, ocarină, fluier și tiugă.

Tot în acest sfârșit de săptămână vor începe și atelierele de povești pentru cei mici, „Cântă Povestea“, cu actrița Lonetta Maier.

Astfel, cei mici, sunt invitați sâmbătă și duminică la o aventură de depănat povești îmbinată cu arta spectacolului.

În spiritul Sărbătorii Paștilor, Lonetta Maier va povesti cu copiii și despre smerenie, recunoștință, naștere și renaștere, credință și speranță.

Târgul de Primăvară se desfășoară în centrul Municipiului Arad, în fața Palatului Administrativ și pe strada Romul Veliciu până în 10 aprilie.

 

Program:

Platoul Palatului Administrativ

30 martie

Ora 18.00 – Elevii de la Palatul Copiilor – dansuri

Ora 19.00 – Paul Krizner (pricesne)

 

31 martie

Ora 11.00 – Atelier de povești cu Lonetta Vida

Ora 18.00 – Emi Dragoi – Magic Violin

Ora 19.00 – Părintele Adrian Bara (pricesne)

 

1 aprilie

ora 11.00 – Atelier de povești cu Lonetta Vida

  Arădeanul care a violat şase copii minori a fost trimis în judecată

ora 18.00 – Cornelia Tihon & Taraful Daniel Badoi

ora 19.00 – Ionuț Langa

 

Foto: Facebook/Emy Drăgoi

Categorie: arad
Tags: arad, emi dragoi, primavara, recital, stiri, targ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici